Adobe influențează

Unul dintre cele mai uzitate cuvinte în ultimul an din online este cu siguranță „Influencer” - cel puțin în cercul meu. E drept că tendința este de a se merge pe micro influencer când lucrurile au ajuns în xls și s-a văzut că nu e chiar pe roz când vine vorba de vedete pentru că cei mari nu prea vând, aduc recunoașterea brandului și e importantă alăturarea, dar se pare că influencerii au comunitate care și iau ceea ce văd la ei.

După ce ți-am prezentat cazul Budweiser aici, azi vine rândul celor de la Adobe. Nu sunt fanul lor de mică :) dar sunt de ceva ani - pentru că oricine e în zona de comunicare ajunge la un moment dat sau altul să interacționeze cu produsele lor.

Cei de la Adobe Creative Cloud au ales să își promoveze soluțiile cu un scurt metraj (au mai multe pachete, fiecare cu anumite programe din suită și pe care le poți achiziționa în funcție de nevoia strictă și personală). E interesant de văzut că în era digitală conținutul pentru televiziuni scade și lumea merge pe ceva mai lung, dar care spune o poveste cu mult mai multe detalii. Pereira O’Dell - agenția de advertising a celor de la Adobe au decis să meargă pe ceea ce se numește „Producție de film inversată” (filmmaking in reverse) și au lansat un concurs către studenți. Aceștia trebuiau să facă un poster pentru un film ce ar urma să fie făcut de către cei de la Adobe. Dintre cele 1000 de materiale depuse în competiție afișul lui Sam West de la Boston University a câștigat campania #MoviePosterMovie și a inspirat filmul de 11 minute. Pentru că Adobe se respectă a colaborat cu regizorul Zach Braff care și-a lăsat magia să plutească peste Alicia Silverstone, Florence Pugh, Andy King (din documentarul celor de la Netflix „Fyre”), dar și mulți alții. Pelicula ne lasă să aruncăm o privire peste lumea influencerilor din secolul 19. Haios, plin de subtilități ironice la adresa vieții și alegerilor influencerilor - nu are cum să nu îți placă:

Cum ți s-a părut? Pe mine m-a prins și m-a făcut să râd povestea. Să folosești umorul pentru a demonstra puterea pe care o au influencerii din social media în decizia de cumpărare este o alegere îndrăzneață și puternică. Conform unui studiu făcut de cei de la ANA (Asociația Națională a Advertiserilor) din America 43% dintre oamenii de marketing plănuiesc să crească bugetele dedicate secțiunii „Influencers” în următoarele 12 luni. Asta și datorită faptului că aceștia vorbesc pe limba celor din generația Millennials care consideră că influencerii sunt mai autentici decât vedetele, plus că se simt mai apropiați de stilul de viață pe care aceștia îl reprezintă.

Cum ziceam și mai sus, nu pot decât să mă bucur de alegerea brandurilor de a merge în altă direcție atunci când vine vorba de spoturile publicitare, iar influența cinematografiei care începe să se vadă este de apreciat la nivel de conținut. Dacă Budweiser nu te-a convins, o să revin cu povestea lui Bertha Benz ca să vezi ce poate face un brand atunci când e dispus să iasă din tipare.