Câte abilități dezvolți în Toastmasters?

Printr-o implicare activă în Toastmasters, prin asumarea activă de roluri (mai ales alea care te fac să te simți mai puțin confortabil) la ședință, în una dintre echipele clubului (Relații Publice, Educație, Membrii), prin candidatura pentru unul dintre rolurile de conducere ale clubului sau de ce nu, arie, divizie, district poți dezvolta peste 250 de abilități de conducere și comunicare.

Read More

Filme despre vorbit în public I

Pentru vizuali, sistemul reticular de activare (SRA) este mereu în alertă, de fapt e în alertă pentru toată lumea ;) dar nu voiam să te sperii din primele cuvinte. Ce e SRA-ul? Este o parte din creierul nostru și are ca scop filtrarea. Suntem bombardați de milioane de informații, în fiecare secundă a vieții iar Reticularul (cum îl numesc eu, cu dragoste) alege prin parametrii pe care ți setezi singur, ce și unde ajunge (conștient, subconștient, ignoranță totală). Ca să fie mai clar, zic să dau și un exemplu:

Read More

Toastmasters - o poveste despre povești

Mereu mi-au plăcut provocările! Acesta a fost și motivul pentru care, în urmă cu mai bine de un an am început să mă implic activ în povestea Toastmasters. De atunci, în fiecare luni, de la ora 19.30 pentru două ore îmi dedic timpul oratoriei și leadership-ului, alături de colegii din Idest (numele clubului unde activez). Pentru că am mai scris ce înseamnă, nu voi mai repeta :).

Read More

Oratoria - o artă ce se învață

Dacă îmi citești blogul, chiar și doar din noua casă, te-ai prins cumva că îmi place să vorbesc...în public :). Așa încât, anul trecut, când mi s-a lansat provocarea de a pune pe picioare un club Toastmasters (TM) în București, nu am dat în spate. După câteva luni de muncă, alături de alți 19 inimoși, pe finalul lunii mai am pus pe harta Toastmasters România clubul Idest.

Pentru că primesc mereu întrebări despre ce înseamnă Toastmasters și ce se întâmplă la aceste întâlniri am zis că un articol nu ar strica :)

Ce este Toastmasters? Este un club educațional care funcționează la nivel mondial în scopul de a își ajuta membrii să își îmbunătățească abilitățiile de comunicare, oratorie și leadership. Pentru miile de membri din toată lumea Toastmasters Internațional oferă un program de proiecte pentru comunicare și leadership construite să ajute oamenii să învețe arta de a ține discursuri, de a asculta și a gândi activ. Înveți în ritmul tău, după două manuale, asistat de un mentor și de restul clubului care îți acordă susținere. Altfel spus, un loc în care poți greși fără a fi judecat pentru că alături de tine sunt oameni care sunt în aceeași barcă cu tine :).

De ce recomand oricui să vină măcar de curiozitate la o ședință TM? Pentru că 90 de ani de istorie și mii de oameni care au devenit oratori mai buni datorită programului nu are cum să nu te facă curios (ă). Pentru că dacă ai probleme cu organizarea discursului sau cu varietatea vocală sau cu limbajul corpului din timpul unei secvențe de oratorie - în cadrul clubului le vei învăța pe reprize ajungând la terminarea primului manual să le stăpânești cu naturalețe. 

Dacă ți-am stârnit, cât de cât curiozitatea, fă-ți semn în calendar și te aștept în fiecare luni, de la ora 19.15 în zona Iancului (Caporal Baican Ionescu nr 24) la întâlnirile TM Idest - unde se conturează liderii!