Notițe vizuale

După fiecare training, prezentare sau discurs unde folosesc facilitarea grafică primesc, inevitabil, întrebarea cum fac? Apoi apare feed-back-ul că trebuie să știi să desenezi. Acum multă vreme, după încercări repetate de a prinde un loc în clasa lui Nick Payne - omul care a dus facilitarea grafică în companii. Cursul se ținea doar o singură dată pe an și după ce doi ani la rând încercasem să fiu printre cei prezenți, în al treilea an am avut șansa să merg la training. Mulți dintre cei prezenți în sală nu aveau abilități artistice, însă cu toate astea la final fiecare putea să deseneze după dictare un întreg discurs. Așa că, singurul lucru pe care trebuie să îl faci e să te apuci de desenat orice și apoi să exersezi, zilnic. 

Read More

Lucruri care inspiră

Așa cum știi, desenele fac parte din prioritățiile mele, mai ales, că pentru a ajunge la perfecțiune exercițiu este mama învățăturii. Pentru doza zilnică de zâmbete și idei creative, urmăresc mai multe bloguri și board-uri de pinterest, iar printre cele de azi, am găsit poza de mai jos, pe care vreau să o împărtășesc cu tine. M-a dus cu gândul la cartea pe „Spatele Șervețeluilui” a lui D. Roam, dar și la pasiunea mea nebună de a desena în cafenele. De ce? Pentru că mă bucură zâmbetul celor care văd schițele mele, dar și pentru mușchii care te ajută să tragi linii care la final se unesc într-o figură, animal sau peisaj trebuie antrenați tot timpul și oriunde ai ocazia să o faci.

Read More

O lume fără ură

Știai că în Polonia, atunci când te ridici de la masă le mulțumești celor care rămân, pentru faptul că au împărțit masa cu tine, iar ei fac același lucru? Ei bine, eu am aflat de la Justyna - o bloggeriță care scrie, prin asocieri muzicale, despre diferite cauze sociale. Un al lucru aflat este faptul că presiunea societății de a fi căsătorit și cu un copil la 30 de ani este aceeași, indiferent că ești în România sau în Portugalia. În cele 3 zile nu am schimbat doar opinii despre drepturile omului și despre discursurile instigatoare la ură, ci am ajuns să ne cunoaștem și să povestim despre obiceiurile și diferențele fiecărui popor.

Read More