Cine se teme de Public Speaking?

Am ani întregi de oratorie la activ și câteodată mă șochez și eu cât de repede au trecut. Este în continuare una dintre cele mai mari pasiuni ale mele, prin ea am învățat o grămadă de lucruri despre mine, am cunoscut oamenii fantastici și tot datorită ei, învăț mereu lucruri noi. Pentru lucrurile noi caut să merg la traininguri. Mai ales dacă cei care le susțin au experiență internațională - e clar că au o altă viziune și sunt convinsă că oricât de mare mi-ar fi experiența, tot voi învăța ceva de la ei. Chiar dacă plec cu o singură idee nouă după un training eu mă declar mulțumită, pentru că sunt mai sus decât la începutul sesiuni - ceea ce în sine este o mulțumire. 

Read More

Solidaritate între generații

Azi, pe lângă dans, Europa sărbătorește și Ziua Internațională a Solidarității între Generații. Cu această ocazie cei de la Centrul de Informare Europe Direct București (CIED) au organizat pe data de 27 aprilie un eveniment intitulat „Punte digitală între generații - Building bridges between old and new”.  Știindu-mă mai cu zvâc, prietena mea Eliza pe care am cunoscut-o la CMON, m-a întrebat dacă aș vrea să particip la un schimb de experiență între tineri și vârstnici. Practic, planul era ca în câteva ore de lecții intensive 15 seniori să învețe de la 15 juniori (membrii ai asociaților de tineret sau voluntari ai centrului) tainele computerului: de la navigarea pe internet, la verificarea rețelelor sociale și a poștei electronice. Suna incitant, plus că Eliza are numai proiecte faine, așa că am acceptat invitația.

Read More

Inteligența emoțională

Dacă mă citești, știi deja despre Oratorica și colaborarea mea cu cei de la ASCIG. Anul acesta mi-au oferit oportunitatea de a ține un workshop pe un subiect tare drag mie - inteligența emoțională. Cu două zile înainte, Zoia Zernescu a ținut în fața studenților înscriși în program un seminar cu același subiect. Duminică partea de aprofundare prin joacă mi-a revenit mie. Și uite, așa după doar câteva ore de somn m-am pus pe exerciții alături de 40 de tineri.

Read More

Bridging the Gap

În perioada de pauză acută de la blog, vreau să ții departe de tine gândul că am stat și vegetat, pentru că nu am făcut-o! Și având în vedere că am multe lucruri despre care nu am scris și care poate ar putea avea informații valoroase am decis că ar prinde bine un număr ț de articole „n în 1” și prin care să ofer resursele pe care și alții mi le-au oferit mie. Așa fac partea din grupul de omuleți care se adună sub #SharingIsCaring :)

Read More

Toastmasters - o poveste despre povești

Mereu mi-au plăcut provocările! Acesta a fost și motivul pentru care, în urmă cu mai bine de un an am început să mă implic activ în povestea Toastmasters. De atunci, în fiecare luni, de la ora 19.30 pentru două ore îmi dedic timpul oratoriei și leadership-ului, alături de colegii din Idest (numele clubului unde activez). Pentru că am mai scris ce înseamnă, nu voi mai repeta :).

Read More

În plan

Am gusturi eclectice în ceea ce privește literatura, așa încât să nu te surprindă dacă mă vei vedea citind SF, romance sau cărți de dezvoltare personală. Mai nou, am căpătat o pasiune de a citi cărți despre psihologie cu precădere pe zona copilăriei.

Așa încât pe lista de viitoare lecturi se află și „The reason I jump” scrisă de către Naoki Higashida, un băiețel de 13 ani diagnosticat cu tulburare din spectru autist. Cartea este formată din întrebări la care copilul a dat răspunsuri și a fost scrisă cu ajutorul mamei, prin alegerea literelor din grila alfabetului pentru a forma cuvinte. 

Whoopie Goldberg a declarat despre carte pentru revista People că este „Fantastică la puterea un milion” - asta nu face decât să mă stârnească și mai mult să pun mâna pe carte :)

Tu ce ai pe lista de Crăciun la capitolul cărți?

 

 

 

Oratoria - o artă ce se învață

Dacă îmi citești blogul, chiar și doar din noua casă, te-ai prins cumva că îmi place să vorbesc...în public :). Așa încât, anul trecut, când mi s-a lansat provocarea de a pune pe picioare un club Toastmasters (TM) în București, nu am dat în spate. După câteva luni de muncă, alături de alți 19 inimoși, pe finalul lunii mai am pus pe harta Toastmasters România clubul Idest.

Pentru că primesc mereu întrebări despre ce înseamnă Toastmasters și ce se întâmplă la aceste întâlniri am zis că un articol nu ar strica :)

Ce este Toastmasters? Este un club educațional care funcționează la nivel mondial în scopul de a își ajuta membrii să își îmbunătățească abilitățiile de comunicare, oratorie și leadership. Pentru miile de membri din toată lumea Toastmasters Internațional oferă un program de proiecte pentru comunicare și leadership construite să ajute oamenii să învețe arta de a ține discursuri, de a asculta și a gândi activ. Înveți în ritmul tău, după două manuale, asistat de un mentor și de restul clubului care îți acordă susținere. Altfel spus, un loc în care poți greși fără a fi judecat pentru că alături de tine sunt oameni care sunt în aceeași barcă cu tine :).

De ce recomand oricui să vină măcar de curiozitate la o ședință TM? Pentru că 90 de ani de istorie și mii de oameni care au devenit oratori mai buni datorită programului nu are cum să nu te facă curios (ă). Pentru că dacă ai probleme cu organizarea discursului sau cu varietatea vocală sau cu limbajul corpului din timpul unei secvențe de oratorie - în cadrul clubului le vei învăța pe reprize ajungând la terminarea primului manual să le stăpânești cu naturalețe. 

Dacă ți-am stârnit, cât de cât curiozitatea, fă-ți semn în calendar și te aștept în fiecare luni, de la ora 19.15 în zona Iancului (Caporal Baican Ionescu nr 24) la întâlnirile TM Idest - unde se conturează liderii!

Engleza, bate-o vina sau zona de confort extinsă!

Când vine vorba de zona de confort, pentru a fi mereu pregătit, este bine să îți întinzi singur capcane. Acestea te vor face să duci frontierele cât mai departe și astfel, tu vei deveni acel cineva care ți-l dorești: încrezător, fără granițe impuse și liber de stresul presiunii pe care nesiguranța ți-o face cadou în fiecare clipă!

Nu te mint! Este o luptă, pe care o vei duce zilnic cu cel mai crâncen dușman: tu însuți. Însă, dacă ești pregătit de bătălie, vei găsi multe lucruri interesante și vei cunoaște oameni de la care poți învăța foarte multe, aflați, ca și tine, în călătorie spre granița zonei de confort.

Cu aceste lucruri în minte, am acceptat invitația clubului Toastmasters Brașov de a ține un discurs la întâlnirea lor săptămânală. Da, scriu des despre vorbitul în public pentru că este una dintre pasiunile care m-au ajutat să mă dezvolt foarte mult. Fiind implicată în aria aceasta, ai crede că nu e mare lucru să țin încă o cuvântare. Ei bine, când sesiune de oratorie este în limba engleză...devine ceva care mă scoate din zona de confort de care vorbeam la începutul articolului. Emoții am avut gârlă, încât am uitat să fac poze...și mi-ar fi plăcut să am măcar un instantaneu din sala Prefecturii - pentru că întâlnirile săptămânale ale clubului se țin într-o sală reală de ședințe, extrem de frumoasă și impresionantă :). Coehlo zicea că atunci când te pui pe un drum și universul lucrează la el, așa încât eu am primit cadou și niște probleme cu prezentarea. Însă, cu puțină prezență de spirit, am reușit să integrez momentele în care tehnologia râdea de mine în pledoaria pregătită. 

Măcar subiectul pe care mi l-am ales mi-a oferit o plasă de siguranță: pașii pe care trebuie să îi urmezi înainte de a te apuca de un discurs. Am observat că atunci când un orator folosește un ton plat fără jocuri vocale sau inflexiuni, atenția sălii tinde să plece spre zări mai calde și mai frumoase. La fel pățește și cel care nu vorbește cu toată gura: nu pronunță cum trebuie cuvintele sau nu își ajustează volumul în funcție de locul unde îți desfășoară activitatea. Ca să rezolvi aceste lucruri ai nevoie de exerciții și de practică, iar în Toastmasters poți face asta săptămânal. Cu tema și discursul pregătite am expus, timp de aproape 7 minute tehnici pe care eu le folosesc și pe care le-am aflat de la alții mai pregătiți ca mine în zona aceasta :). Dacă este să mă iau după feedback-urile și evaluarea primită, aș spune că m-am descurcat binișor. 

Pentru mine însă minutele petrecute sub lumina reflectoarelor (închipuite :P) au fost crâncene! :) A trebuit să fiu atentă la prezentare, la folosirea corectă a limbii engleză, la introducerea de elemente retorice (într-o limbă complet străină), la postură și cel mai mult, la exercițiile de dicție să am grijă să nu mi se încurce limba în gură. Cu chiu, cu vai, zic eu că le-am bifat pe toate, așa încât încrederea mea este cu o treaptă mai sus! Mică, dar treaptă! :)

Ceea ce mi-a plăcut însă, peste toate experiențele povestite mai sus, au fost oamenii clubului care au fost deschiși, zâmbitori, mi-au dat niște feedback-uri geniale și au avut grijă ca atmosferă să fie propice pentru un discurs bun, chiar și pentru mine care pășeam pentru prima oară în sala lor. Și ca să menționeaz câteva nume e musai să vă povestesc de Mihai - Vicepreședintele de Educație al clubului - un orator genial, cu mult simț al umorului care s-a asigurat în permanență că mă simt confortabil și că nu îmi lipsește nimic sau despre evaluatorul meu, William, un american stabilit în țara noastră, care face cele mai bune fursecuri menite să ții se topească în gură și care s-a asigurat, încă din timp, că îmi voi duce proiectul la capăt, așa cum trebuie. Ei au fost puși pe lista de oameni de la care am învățat ceva și tot ei fac ca alegerea mea de a ține un discurs într-o limbă străină în clubul Toastmasters Brașov să fie una despre care povestesc cu zâmbetul pe buze. Și nu îți ascund că până la ajungerea în sală „a da bir cu fugiții” mi se părea o opțiune extrem de interesantă :D. Deci, dacă ești prin Brașov - nu rata întâlnirile lor săptămânale de marțea: cu un like și un subscribe Facebook-ul îți va aminti să mergi să îți faci noi prieteni :).

Acum, întorcându-mă la tine, cititorule, care a fost cel mai recent pas pe care l-ai făcut spre granița zonei de confort sau chiar în afara ei?

Margaret Thatcher

Când ești pasionat de oratorie, investiția în tine începe cu lecții de respirație, dicție, ritm, voce și gramatică (dacă ai nevoie ;)) pentru că toate acestea te fac un vorbitor bun în public. Și, dacă nu realizezi despre ce înseamnă să investești în cele de mai sus, prin ore serioase de muncă, îți dau un exemplu care s-ar putea să te motiveze: Margaret Thatcher a fost supranumită Doamna de Fier. Puțini sunt cei care știu că în anii '70, fostul prim ministru britanic a luat lecții de la un antrenor de voce pentru modificarea timbrului și a tonalității. Acest lucru se pare că a modificat și viteza de vorbire, conform lui Max Atkinson, autor al cărții Stăpânii Vocilor Noastre (Our Masters' Voice): 

„Sistemul vocii umane este organizat în așa fel încât modificarea timbrului implică procese fiziologice care tind să încetinească viteza pe care o avem când vorbim.”

Cunoscută ca una dintre cele mai puternice voci ale vremii, fosta doamnă prim ministru, avea niște „triluri” nu prea demne de o persoană care dorea să inspire calmitate și autoritate. Așa încât, prin lecții îndelungate cu un antrenor de la Teatrul Național Regal din Londra, și-a transformat vocea de nevastă casnică cu accente isterice (acele tonuri înalte și ascuție) în momente de încrâcenare, în ceea ce avea să devină una dintre cele mai puternice sunete politice ale vremii. Printre exercițiile care au făcut-o să aibă un timbru de 46 Hz se numărau inclusiv cele de fredonare sau bâzâială. Exerciții pe care majoritatea oratorilor le folosesc la încălzire.

Mai jos, ai un film comparativ cu vocea nelucrată și cea lucrată, care în 1979 i-a adus câștigarea alegerilor în Marea Britanie. Amu, ce zici, facem niște lecții?

Vorbitul în public - un rău necesar

Îmi vine greu să înțeleg pe cineva care nu pășește în lumina reflectoarelor, însă în același timp respect această decizie pentru că fiecare are dreptul la alegeri. Eu, pe de altă parte, în egoismul meu - aleg, mereu, să merg în față, chiar și atunci când nu mă simt pregătită și bătăile inimioarei îmi acoperă volumul vocii sau atunci când nu știu despre ce voi vorbi și sunt nevoită ca în timp ce sunt orator să îmi aleg și să ordonez tone de idei care au un singur tunel prin care trebuie să iasă, pe gând, una câte una - ca la școală.

Read More

Oratorica

Pe lângă testimonialele verbale ale participanților, la inițiativa uneia dintre studente, fiecare persoană care venea „pe scenă” scria pe tablă și un cuvânt definitoriu pentru el sau ea în legătură cu Oratorica. Cuvinte frumoase, călduroase ca „familie”, „determinare” sau „încredere” au umplut spațiul - strălucirea din ochii participanților și cuvintele de mulțumire la adresa organizatorilor de la ASCIG au întregit weekendul și au făcut ca finalul ediției numărului 7 al proiectului să fie plină de energie pozitivă. 

Read More

O lume fără ură

Știai că în Polonia, atunci când te ridici de la masă le mulțumești celor care rămân, pentru faptul că au împărțit masa cu tine, iar ei fac același lucru? Ei bine, eu am aflat de la Justyna - o bloggeriță care scrie, prin asocieri muzicale, despre diferite cauze sociale. Un al lucru aflat este faptul că presiunea societății de a fi căsătorit și cu un copil la 30 de ani este aceeași, indiferent că ești în România sau în Portugalia. În cele 3 zile nu am schimbat doar opinii despre drepturile omului și despre discursurile instigatoare la ură, ci am ajuns să ne cunoaștem și să povestim despre obiceiurile și diferențele fiecărui popor.

Read More

Oratoria - o artă care se învață

Ce am învățat din cele două weekenduri? Atmosfera dictează și atunci când este una plăcută, oamenii lasă la o parte sechelele unui sistem care nu încurajează vorbitul în public. Am văzut tineri paralizați de frică, cu buzele vinete și albi la față când au trebuit să meargă în fața colegilor de workshop pentru a se prezenta. Am văzut fete, cărora le tremurau genunchii vizibil însă cu toate astea, în ambele cazuri, au pășit în față! Dar, mai ales, am văzut curaj și dezvăluiri - pentru că fiecare a adus în față o poveste personală, a dezvăluit o mică bucățică din ceea ce îl face un întreg. Și pentru asta toți merită aplauze. Au participat la jocuri, au fost încântați de echipe și să fie parte din experimente - iar feed-back-ul lor către mine a fost pe măsură! Mi-au dat energie și mi-au readus aminte că nu există „nu pot, există doar nu vreau!” 

Read More