Viața cu animale

Îmi plac animalele, în copilărie am crescut cu o rață care credea că sunt mama ei, am avut pe rând  hamsteri, pești, pui de găină, șopârle, broaște (nu țestoase - că nu se găseau în piscina de la Vulcana, ci d-alea normale de baltă), canari, papagal, cintezoi, câini și o pisică. Pisica a stat cel mai puțin în gazdă la familia mea. În a doua zi de ședere la pension s-a gândit că este o idee bună de a coborî folosindu-se de gheare pe perdeaua bunicii - nu pe orice perdea ci pe cea pe care bunica mea o brodase personal ca parte din zestre...ei bine, bunică-mi nu i s-a părut o idee bună, așa că pisica a plecat la o familie fără perdele brodate și fără catrafuse multe pe care pisica să escaladeze.

Zilele astea am repetat experiența „pisică” - stăpânii au vrut să plece câteva zile în Italia doar că nu aveau baby-sitter - așa că, voluntară cum mă știți am zis să fac o faptă bună și să mă ofer. „Decât” problem: am o mică alergie la feline - respectiv, mă mănâncă nasul, fața și ocazional îmi apar bube - practic nimic grav. Cum diva e albastru de prusia și cică se recomandă pentru alergici am zis că încercarea moarte n-are :).  Drumul din Crângași - unde s-a desfășurat schimbul până la casa din Unirii fu nebunie - urlete de partea felinei că era în poșeta de transport (poșetă de designer, cu ferestre, aerisiri multile și imprimeu mai ceva la Vuitonu') și explicații multiple din partea lui mandea despre traseu și traficul din capitală. 

Pentru cei care au trecut pe lângă mine în perioada aia cred că a fost distractiv, pentru că felina nu se vedea din afara mașinii (fiind pe scaun) și eu păream că vorbesc cu portiera. Mai avem și un messy bun că erau 1000 de grade afară și eu nu mi-am pus freon la mașină....deci practic imaginea perfectă :)

Ajung acasă, ia litiera, ia poșeta cu pisica, ia poșeta cu laptopul, ai și accesoriile (cutie de mâncare, boluri, jucării) și încearcă să închizi mașina și să intri în bloc. Pam, pam, pam! În fața blocului ditamai dulăul parcă coborât din Game of Thrones - care ocazional ne mai vizitează în speranța unei fripturi. Lângă mine vecinul de la 4, a cărui privire s-a plimbat între pisica mea și câine - apoi grăbește pasul - practic alergând să nu cumva să fie prins la mijloc între fiara de pe scara blocului și cea din poșetă...între timp mandea își făcea cruci de agnostică și ridicam rugi spre univers să nu sară dulăul pe mine și mâta să șadă cuminte preț de câteva clipe ca să intru și eu vie și nevătămată în bloc.

Cum zicea Coelho - când vrei ceva cu adevărat tot Universul conspiră pentru a face să se întâmple: așa și cu mine - m-am rugat să nu trăiesc pe viu proverbială vrajbă dintre câini și pisici, și universul a făcut ca fiecare jivină să își vadă de treburile sale, fără a mă pune pe mine la mijloc. Și uite așa am ajuns acasă nevătămată și eu și pisica. Mă opresc aici, pentru că poveștile abia încep și m-am decis că e bine să fac un serial din cele câteva zile de baby-sitting. 

upload.jpeg