Mustang

Săptămâna aceasta am dedicat-o filmelor care îți ridică la fileu speranța că vei pleca din sala de cinema îngândurat (ă). Dacă marți am acceptat invitația Danielei de a scrie o recenzie pentru Joy - și am mers să văd filmul auto-biografic al inventatoarei mop-ului cu autoștoarcere și a umerașelor căptușite. Weekendul l-am dedicat Oscarului - secțiunea filme în limbă străină. 

Atunci, când ești pasionat de filmele de festival cu siguranță pașii nu te poartă spre mall, ci în cinematografe mici - rupte parcă dintr-o poveste, din secolul trecut și care îți lasă impresia că ești în sufrageria proprie alături de alți 100 de prieteni care, la fel ca și tine, au gusturi eclectice în ceea ce privește alegerea peliculelor la care se uită. Sâmbătă, am descoperit cinematograful Union unde a avut loc Un Weekend de Oscar, aici bucureștenii au avut posibilitatea să vadă filme ca Aferim!, Rams sau Arabian Nights.

 Sursă: cineuropa.org

Sursă: cineuropa.org

Eu eram decisă să văd Mustang - aflasem de el de pe net, la Cannes a fost una dintre peliculele mult lăudate, precum și de la prietenii pasionați de filmele de festivaluri - și ca niciodată, nu am găsit pe nimeni care să aibă cuvinte negative la adresa lui. Așa că, într-o sală sold-out, cu oamenii refuzați pentru că nu mai existau locuri nici măcar în picioare, am asistat la o poveste de pe malul turcesc al Mării Negre. O poveste a 5 surori a căror pasiune comună este dragostea de libertate într-un sat plin de habotnici și datini a Turciei actuale. Mustang este nominalizarea Franței la Oscaruri și reprezintă o coproducție Franța - Turcia - Germania și limba aleasă a fost cea turcă, așa că vei recunoaște clasicul „Sictir” dar și cuvinte care, la plecarea otomanilor, au rămas în vorbirea curentă și s-au transmis până azi.

Dacă vrei să vezi un film despre iubire și ură, despre pasiune și tradiție, despre libertate și cenzură atunci Mustang îți va oferi acest lucru. Aștept să îmi spui ce părere ți-a făcut și pe final trebuie să îi adresez mulțumiri lui E. care s-a mobilizat și astfel am primit un loc central la vizionare :)