Unde ești?

O campanie bună înseamnă aia care devine virală fără să fie necesar să ai bugete cu multe zerouri în spațiu de publicitate. Dacă ești creativ și ceea ce faci mișcă oamenii, aceștia îți vor promova spotul, vor vorbi despre produsul tău sau vor scrie despre tine. 

În JCI suntem învățați că proiectele se fac pe baza unei analize a unei nevoie a comunității din care faci parte și căruia te adresezi. Ei bine, cineva de la AMV BBDO UK cred că este sau a fost jaycee, pentru că au indentificat o problemă reală și au venit cu o soluție. Respectiv, la festivalurile de muzică 1/3 persoane se pierd de prietenii alături de care au venit la eveniment, ajungând să piardă ceea ce se întâmplă pe scenă concentrați fiind să își găsească gașca! Având aceste informații Pepsi a acceptat campania și a lansat the FRIEND FINDER (Găsitorul de prieteni) - o dronă GPS care face exact asta - îți găsește gașca pierdută asta dacă, evident, ai instalată pe telefon aplicația specifică. 

Mașinăria a fost testată la festivalul londonez New Look Wireless unde se pare că s-a bucurat de mare succes, însă de acolo până la aplicarea la marile festivaluri unde băutura este sponsor principal mai e mult.   Filmul de mai jos este un joc publicitar și Pepsi a transmis o clarificare că este vorba mai mult despre concept, decât despre o implementare reală. Filmul este parte dintr-o campanie mai mare Pepsi Max care s-a răspândit prin social media cu #Genius.

Odată cu cercetările pentru acest material am aflat și despre Marketingul Ambiental - așa că se pregătește un nou articol ;)