Fuga, fuga, fuga

De ceva vreme încerc să cochetez cu joggingul. Nu prea îmi iese! Când încep să alerg subconștientul meu aruncă în mine o grămadă de gânduri pe care în mod normal reușesc să le țin sub control. Așa că, încerc să îmi induc o setare mentală care să mă ajute să alerg mai mult de câțiva kilometri amărâți. Muzica este una din modalități, a doua este citirea materialelor inspiraționale, iar cea de a treia pe care am găsit-o așa la repezeală a fost aceea de a mă oferi șofer al mașinii de serviciu pentru o cursă de 50 de km. Pentru că orice obsedat de analiză extremă, merge să vadă, să cerceteze, să detalieze și să vadă ce și cum poate să înțeleagă din experiența altora.

Ce înseamnă mașină de serviciu? E simplu, din 5 în 5 kilometri oprești mașina pentru ca alergătorii să se alimenteze: apă, energizante, mâncare, gel pentru mușchi. Apoi, pornești spre următorul stop unde îi aștepți :) Prin share-ul celor de la Connect Hub, am ajuns să fiu alături de alergători de cursă lungă :) ca Andrei Roșu, ocazie pe care am folosit-o să înțeleg ce e în mintea unui alergător și de ce este o pasiune căruia te dedici trup și suflet. Rumeg cumva testările limitelor, însă cu unele excepții, nu pot să spun că am un corp care acceptă să fie împins peste margine - probabil că încăpățânarea de care dau dovadă de cele mai multe ori, vine la mine din țesuturi :).

Cu admirație pentru cei care nu s-au dat bătuți nici măcar la lăsarea întunericului sau la apariția primelor crampe musculare, i-am urmărit îndeaproape și le-am analizat tăria de caracter. În primul rând, este extrem de important să te cunoști și să îți înțelegi trupul când îți spune „stop”, în al doilea rând este (recomandat) să fii bine în cap :) Adică, să nu lași subconștientul să îți dea la tibie așa cum știe el mai bine. Și în al treilea rând, să încerci zi de zi să îți depășești limitele - pentru că performanța nu vine peste noapte. Deci, nimic nou - muncă, muncă și iar muncă și multă psihologie :) Ok, acum  vine partea importantă - țelul meu este să alerg un ultramaraton. De ce? Pentru a îmi demonstra mie că pot, dar și pentru a îi dau eu prima subconșientului la fluierul piciorului - pentru a asurzi vocea din cap, care îmi spune că nu o pot face. 

Asta înseamnă antrenamente, mici la început și din ce în ce mai mari sau altfel spus, îmi pun insomniile la muncă :). Cred, că pe lângă licență, acesta este următorul pas prin care vreau să îmi demonstrez eu mie, că pot și să nu mai las universul să îmi dea dovezi că tot ce îmi pun în cap iese - important este să îmi doresc! Vreau cadou de ziua mea, pe lângă excursiile pregătite și o medalie de participant la un Ultramaraton - acum să vedem dacă îmi iese. Până atunci, fuga, fuga, fuga :)