Inspirație pentru suflete tinere

S-a dus încă o ediție a festivalului OKaua...ce rămâne în urmă? Emoții, pasiune, pielea de găină și zâmbete, cel puțin din partea mea.

De fiecare dată când particip la astfel de evenimente, sunt în egală măsură invidioasă și bucuroasă - sentimentul de invidie pentru că au avantajul de a face ceea ce le place și că și-au descoperit pasiunea la o vârstă fragedă și bucuroasă pentru că au cu atât mai mult timp în față să își dea seama dacă teatrul le va deveni carieră sau va rămâne doar la stadiul de hobby. 

Ceea ce s-a întâmplat timp de 3 zile la Casa Studenților din București a fost o experiență, din toate punctele de vedere. Am asistat la piese ale elevilor din diferite licee din țară, dar și a studenților la teatru de la UNATC și Hyperion - iar aceștia nu au lăsat nimic la întâmplare, de la decoruri la costume, de la coregrafie la muzică - totul a fost profesionist, din toate punctele de vedere. Și publicul i-a răsplătit pentru asta cu aplauze calde și venite din suflet.

Dacă în primele zile studenții au trecut prin proba improvizației, ultima zi a festivalului a fost dedicată „caznelor” pentru elevi. Pornind de la câteva replici primite din partea juriului, fiecare trupă de liceeni aflată în competiție și-a creat propria poveste. M-a surprins „negrul” din fiecare piesă - nimic vesel, nimic depre speranță, zâmbete, culoare... Oare generația „Instagram” vede totul sumbru, iar zâmbetele sunt un semn de aprobare socială utilizat doar pentru că este recunoscut la nivel de subconștient? Nu știu...

Însă, trecând peste gri-ul situației, în urma reprezentațiilor rămâne talentul - pe care nimeni nu îl poate nega când vine vorba de interpretările extrem de bine făcute. Chinuită de o durere de spate - o recidivă a unor zile mai negre - am rămas lipită de scaun pentru fiecare piesă în parte, și m-am trezit încărcată cu energie de melodiile pe care s-a dansat, pe care s-a mulțumit publicului și prin care organizatorii au dorit să aducă în fața celor prezenți în sală o călătorie multiculturală - lucru care le-a reușit din plin. 

Decernarea premiilor a fost umbrită de faptul că în România - încă se fură. Astfel, premiile sub forma de cărți de artă teatrală - scumpe, greu de procurat și extrem de prețuite de cei pasionați - au făcut picioare. Câștigătorii s-au ales cu aplauzele pline de căldură ale publicului și recunoștința juriului pentru înțelegere. M-am bucurat că una din piesele care m-au impresionat enorm - Hommo Ludens a câștigat premiul cel mare la secțiunea pentru Studenți. UNATC-ul este, în continuare, plin de oameni extrem de talentați, care au ales o meserie plătită meschin și care, în România, este văzuta ca o Cenușereasă - aceea de actor sau arii converse. 

Poate rândurile mele te-au convins și vei merge la teatru în perioada următoare,  iar asta înseamnă că mi-am atins scopul cu relatările de la Festival. Și, pe lângă clasicele piese nu uita să mergi și la evenimentele mai puțin convenționale așa cum este cel de care ți-am vorbit mai târziu, vei avea ocazia să faci cunoștință cu viitorul :)