Coloana sonoră a unei inimi frânte

Pe vremea când lucram în zona Băneasa și jumătate din viață îmi era dedicată statului în mașină în drum spre serviciu sau spre casă, am descoperit-o pe Alexandrina. O colegă primise un CD cadou în care erau melodii una și una cântate doar de doamne. Printre piese era și melodia „Numai tu” a sus-numitei. Mai bine de un an și ceva am fost obsedată de piesă, și aveam dăți în care timp de câteva ore o puneam pe repeat. Așa cum se întâmplă câteodată cu anumite piese care își lasă amprenta în mintea și sufletul meu prin versuri sau prin anumite părți din linia melodică - o fi parte din personalitate mea obsesiv-compulsivă, cine știe? M-am obișnuit cu asta și la fel și cei din jurul meu :).

Zilele acestea am mers la concert, recunosc că deși am mai încercat să o văd pe Alexandrina în concert, am ajuns la concluzia finală: nu rezonez cu prestațiile ei live. Ador să ascult în căști, însă în fața unei scene nu avem chimie, nu pentru că vocea sau instrumentele nu sună bine, pentru că femeia aceasta respiră profesionalism, iar oamenii alături de care urcă pe scenă sunt asemeni ei. Însă, pentru mine...vocea și versurile ei nu ating interiorul așa cum o fac când vine din căști. 

Deși, la concert nu am ascultat piesa „Numai tu”, am bifat următoarea favorită de la ea. Și cumva lucrurile din viața mea se potriveau la momentul acela mai bine cu piesa asta, decât cu prima.
 

A long time ago when I was working in the Baneasa area and half of my life was dedicated to sitting in the car on my way to work or back home, I found Alexandrina. A colleague had received as a gift a CD full of amazing songs with only ladies singers. Among the tunes was one called "Numai tu" of the one mentioned above. More than a year or so, I was obsessed with it, and were days in which was on repeat for ours. History shows that some songs leave a fingerprint in my mind and soul through lyrics or some parts of the melodic line get to be played over and over again - maybe it's a part of my obsessive-compulsive personality, who knows? I got used to this and so did everyone.

These days I went to the concert, I admit that even I tried to see Alexandrina in concert before, I came to the final conclusion: I do not resonate with her live. I love listening it in my headphones, but in front of a scene we do not have chemistry, not because the voice or the instruments don't sound fine, because this woman breathes professionalism and the people with whom she steps on stage are alike. But for me ... her voice and lyrics do not touch me when listen live.

Although, I didn't listen ”Numai tu” at the concert, she played the second fav of mine. And somehow the thing in my life at that moment were suitable with this one more, than the first one.