Change is my middle name

Se spune că schimbarea face bine, și deși e greu și lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum ne-am dori - un lucru e sigur - schimbarea face parte din viața noastră fie că vrem sau nu, că alegem să luptăm împotriva ei sau nu. 

Fiecare duce o luptă internă, în acceptare, în schimbare, în motivare, în a face alegeri și în a merge mai departe. Fiecare dimineață, fie că e o zi de luni sau nu înseamnă un nou început, și indiferent ce ai în trecut, alege fericirea. Începe cu o foaie de hârtie și scrie ce ți-a adus ieri strălucirea internă, și repetă și azi. Apoi scrie oamenii și momentele care te-au făcut să zâmbești din suflet și ți-au adus scântei în privire și petrece mai mult timp în preajma lor multiplicând momentele. Indiferent de greșelile pe care le-ai făcut în trecut, învață din ele, și treci mai departe fără a le mai repeta. Trecutul este și va fi mereu ceva ce nu vei putea schimba, însă prezentul este ceva ce construiești, iar pentru a avea un viitor frumos spre care să privești cu nerăbdare înseamnă să începi de azi să lucrezi cu tine, pentru că schimbarea oricât de dificilă a fi vine mai întâi din tine! Și dacă crezi că greșelile tale au rănit alte persoane, cere-le iertare, alege să te ierți tu pe tine și mergi mai departe - lucrurile întâmplate nu mai pot fi schimbate, transformă-te într-o persoană mai bună prin alegerile din prezent pe care le faci. 

În ultimii ani drumul meu s-a schimbat radical, profesional și personal - uneori din alegeri conștiente, alteori pentru ca universul a avut alte planuri. Dacă până acum trei - patru ani nu mă vedeam făcând altceva decât comunicare și marketing, apetitul deschis de voluntariat și zona educației mi-a schimbat viziunea cu privire la alte drumuri pe care mi-ar plăcea să le explorez. Lucru care a dus la cercetarea si de alte directii în ceea ce privește dezvoltarea mea, investiții și stopuri de aerisire. Pe partea personală ieșirea dintre relație - care pentru mulți ar fi putut fi definită ca perfectă - a dus la redefinirea mult mai specifica a ceea ce pot să ofer celui de lângă mine, dar și a așteptărilor mele în ceea ce îl privește. Fiecare schimbare a însemnat pentru mine o lecție - uneori dură, ce a adus multe lacrimi și întrebări interne cu privire la ce greșeli am făcut și ce aș fi putut schimba, alteori una pe care am ales să mi-o servesc pentru a putea merge mai departe și pentru a fi fericită și eu, dar și cei din jurul meu. Calea ușoară ar fi fost să rămân în același loc - însă asta ar fi dus doar la nefericirea mea și implicit a celor din jur, i-ar fi rănit iar acolo unde cândva ai iubit, nu poți decât să le dorești să fie fericiți. 

Poate cele de mai sus suna complicat, însă perioada de terapie m-a ajutat să lucrez la comunicarea așteptărilor și calibrarea lor la realitate - astfel schimbându-mi relațiile personale și profesionale prin scoaterea presupunerilor și înlocuirea cu certitudini sau confirmări ale ideilor. Este un proces care durează toată viața, însă fericirea (personală și profesională) este o alegere și începe din interior, iar decizia mea zilnică este să fiu fericită - mai întâi cu mine, apoi cu ceilalți, pe toate planurile. Alege să transformi momentele de presupuneri în certitudini prin întrebări sau comunicări ale așteptărilor tale și validarea lor cu cei de la care le ai. Însă niciodată să nu crezi că cei din jur sunt responsabili de a duce așteptările tale la îndeplinire, singura persoană care poate face asta ești tu - iar așteptările sunt de fapt ale tale, la tine. Însă prin comunicarea celor din jur, aceștia pot pune umărul la împlinirea lor, sau din contră îți pot spune când nu sunt realiste. De asemenea, presupunerile nu fac decât rău, pentru că scenarita (de care mai toți suferim într-un grad sau altul) dăunează intern, dar și relațiilor pe care le avem, făcându-le toxice. Ai o nelămurire asupra unui comportament, sau asupra unei provocări întâlnite profesional sau personal? Întreabă persoana care ți-a provocat-o - direct și află care sunt motivele și vei vedea, în peste 80% din cazuri că lucrurile nu stau așa cum ți-ai închipuit tu. Fiecare reacționează pe baza unei experiențe anterioare, iar dacă nu ai mers în pantofii celuilalt nu ai cum să îl înțelegi decât întrebând și aflând ce îl motivează. Viitorul se construiește pe acțiuni, nu pe vorbe - iar oamenii de multe ori spun una, când acțiunile lor demonstrează alta. E datoria ta către tine să ai o privire de ansamblu pentru a îți lua deciziile în cunoștință de cauză, nu pe baza unor presupuneri care poate la un moment dat se vor dovedi neadevărate și te vor răni. 

Personal trec printr-o luptă continua, pentru a îmi demonstra mie că pot face lucruri de care până mai ieri nu mă credeam capabilă, pentru a accepta adevăruri despre mine, pentru a îmi face corpul să reacționeze așa cum știu că poate, pentru a merge mai departe atunci când vreau să privesc în trecut, chiar dacă toate acestea înseamnă împingerea unor limite. Lucrurile frumoase se vor întâmpla mereu în afara zonei de confort, și de fiecare dată când am ales să fac un pas în afara ei am trăit momente fantastice. Identifică care îți sunt friciile și apoi pune pe hârtie care sunt pașii ce trebuie să îi urmezi pentru a trece peste ele. în fiecare zi acționează spre depășire, vei ajunge numai decât să ai o zonă extinsă de confort - iar asta te va face să vezi lucrurile altfel. Transformă-te într-o persoană care aduce un zâmbet pe chipul celor cu care interacționezi, fi aceea persoană care luminează o încăpere când intră, iar când alege să iasă lumea să pară mai gri. Alege să știi că ai parte de frumusețe, că ai calități, că ești special. Alege să faci viața celor din jur mai bună, dacă trebuie să ieși din ea pentru a face asta, fă-o! Unii oameni vin în viața ta pentru todeauna, alții pentru o perioadă scurtă, unii pentru a îți servi o lecție, alții pentru a îți fa momente de fericire. Acceptă-i și caută-i pe cei care îți oferă pozitivitate, și fii o astfel de persoană pentru cei din jurul tău! 

It is said that the change is good for you, and although it's hard and things do not always happen the way we want - one thing is certain - change is part of our lives whether we want it or not, that we choose to fight it or not.

Each leads an internal struggle, accepting, changing, motivating, making choices, and moving forward. Every morning, whether it's a Monday, or not is a new beginning, and no matter what you have in the past, choose happiness. Start with a sheet of paper and write what brought your inner glow yesterday and repeat it today. Then write the people and the moments that made you smile from your heart and brought you sparks in your eyes and spend more time around them by multiplying the moments. Whatever mistakes you have made in the past, learn from them, and pass on without repeating them. The past is, and will always be, something that you can't change, but the present is something you build, and to have a beautiful future to look forward means to start today to work with you, because changing no matther how difficult is starts with you! And if you think your mistakes hurt others, ask for forgiveness, choose to forgive yourself and move on - things that happened can not be changed, turn into a better person through today's actions and choices. 
 

In the last few years, my road has changed radically, professionally and personally - sometimes in conscious choices, sometimes because the universe had other plans. If until three or four years ago I did not see myself doing anything other than communication and marketing, volunteer and education area opened an appetite that changed my vision of other roads that I would like to explore. The thing that has led to research and other directions in terms of my development, investments and stops for ventilation. On the personal side, the ending of the relationship - which for many could have been defined as perfect - has led to a more specific redefinition of what I can offer to the one next to me, but also to my expectations as far as he is concerned. Every change meant for me a lesson - sometimes hard, which brought many tears and internal questions about what mistakes I made and what I could have changed, sometimes one that I chose to serve it for my self in order to be able to move forward and be happy, but also those around me. The easy way would have been to stay in the same place - but that would only have led to my unhappiness and implicitly for others, would have hurt them, and where you once loved, you can only wish for them happiness.

Perhaps the above sounds complicated, but the period of therapy has helped me work on communicating expectations and calibrating them into reality - thus changing my personal and professional relationships by taking the assumptions and replacing them with certainty or confirmation of ideas. It is a life-long process, but happiness (personal and professional) is a choice and starts from the inside, and my daily decision is to be happy - first with me, then with the others, at all levels. Choose to transform moments of assumptions into certainties through questions or communications of your expectations and their validation with those around you. But never believe that those around you are responsible for your expectations, the only person who can do that is you - and the expectations are actually yours toward you. But by communicating with others, they can put their shoulders to your fulfillment, or can tell you when they are not realistic. Also, the assumptions are bad, because the scenarios (which we all suffer in one degree or another) harm internally, but also the relationships that we have, making them toxic. Do you have a question about behavior, or about a professional or personal challenge? Ask the person who challenged you - directly and find out what the reasons are and you will see, in over 80% of cases, that things are not the way you imagined. Everyone reacts on the basis of an earlier experience, and if you did not walk in other person' shoes you can only understand it by asking and finding out what motivates them. The future is built on action, not words - and people often say one when their actions prove another. It is your duty for you to have an overview to make informed decisions, not on the basis of assumptions that at some point may prove untrue and end up hurting you.

Personally, I'm going through a continuous struggle to prove to me that I can do things I did not think until yesterday, to accept truths about me, to make my body react as I know it can, to go further when all I want is to look in the past, even if all this means pushing some limits. Beautiful things will always take place outside the comfort zone, and every time I choose to take a step outside, I experience fantastic moments. Identify your fears are and then put on the paper what steps you have to follow in order to get over them. Every day act to overcome them, this will only get you to have an extended comfort zone - and that will make you see things differently. Turn yourself into a person that brings smiles on the face of those you interact with, be the person who lights up a room when comes in, and when  chooses to leave make the world look a little more gray. Choose to know that you have beauty, that you have qualities, that you are special. Choose to make people's life better, if you have to get out of their life in order to do it, do so! Some people come to your life forever, others for a short time, some to serve you a lesson, others to make moments of happiness. Accept them and look for those who give you positivity, and be such a person for those around you!