Ce se întâmplă când ceri?

Multă vreme mi-a fost teamă să cer - fie că vorbim despre a îmi comunica așteptările, sau de a cere o mărire de salariu sau schimbarea slujbei - teama a fost cea care m-a ținut în loc. Uneori cu anii, la ea se adauga aceea senzație de confort pe care lucrurile știute și răs-știute ți-o dau. Am stat în ultima relație, prinsă mai bine de un an tocmai pentru că era ceva ce știam - făcându-mă pe mine și pe cel de lângă nefericiți, până când am ajuns într-un punct în care nu mai era nici loc, nici voință de întoarcere. Și am făcut asta în ciuda obișnuinței mele de a păși mereu în afara zonei de confort - în dorința mea ascunsă de a îmi cuceri fricile. 

Au trecut două săptămâni de când am acceptat o nouă provocare în carieră, am lăsat un loc și o echipă în care eram confortabilă și eram ca acasă, pentru a merge într-o corporație internațională unde mi-am transformat ceea ce a început ca pasiune - training-ul, în meserie. După mai bine de 10 ani în care am făcut doar comunicare și lucrurile legate de zona aceasta - fie că vorbim despre organizare de evenimente, marketing, relații publice sau digital - locurile mele de muncă puteau fi descrise ca făcând comunicare punct. Acum mai bine de 6 ani când m-am apucat de training, ca o metodă de dezvoltare și de a învăța ceva nou, nu știam că îmi voi descoperi una dintre cele mai mari pasiuni. Și deși de atunci de multe ori au existat oportunități de a merge în direcția asta, mereu le-am dat la o parte spunându-mi că nu am suficientă experiență, că nu e momentul unei schimbări, că cine își schimbă vocația după 10 ani de carieră - etc. Sunt scuze pe care fiecare dintre noi le-am rostit în interior, cel puțin o dată - și am lăsat vocea interioară să ne țină în loc. Însă atunci când am primit invitația de a discuta despre această mutare, era o perioadă în care eram deschisă, ba nu! aveam o nevoie instrinsecă de a schimba ceva așa că am făcut încă un pas în afara zonei și iată-mă făcând chestii fantastice și trăind o poveste intensă.

Anul acesta cer universului fericire - pe toate planurile - și pentru prima oară de multă vreme sunt pregătită să o primesc, nu doar să o dăruiesc și să mi-o cresc pe cea interioară! Pănă atunci îmi spun Carpe Diem, trag aer în piept și merg înainte fiind convinsă că lucrurile se aranjează mereu spre țelul meu suprem! Ție ce îți e teamă să ceri?