Cafea....

Scrie absentă în caietul aflat în fața ei și din când în când ridică la buze cana de cafea în timp ce privirea pierdută i se duce în zare, revăzând parcă la orizont un film alb-negru al unui moment demult apus. Are ochii căprui, ba nu sunt verzi....ce ciudat! O privește de mai bine de două ore și de fiecare dată ochii ei au altă nuanță părând că nu știu ce haine vor să poarte pentru lumea de la exterior. 

She scribbles in the notebook looking miles away and from time to time she's raising to her lips the coffee cup while her gaze looks far far away, reviewing in the horizon a white and black movie of a time past long ago. Brown eyes, no green...how odd! He looked for the past two hours and every time her eyes had a different shade looking undecided what colour of coat to share with the world.

Sursă: Pexels

Sursă: Pexels

I s-a răcit cafeaua, însă nu se poate decide să o termine - asta ar însemna fie să plece, fie să meargă la bar pentru un refill și ar putea să o piardă, chiar și pentru o clipă. Are părul strâns la spate într-un coc șui, un pix roșu se întrezărește din mormanul de suvițe așezate războinic. Din timp în timp, își bagă mână în păr într-un gest reflex care se oprește în pix, aducând-o în prezent, oftează de fiecare dată și se întoarce la caietul ei. 

Oare ce scrie? Și oare cafeaua ei s-a răcit? Mai ia o gură de lichid și zâmbește - peste gura cănii...pentru prima oară privirea ei îl observă...Ochii ei sunt culoarea alunelor în pârg. Iar când se îmbujoarează, par aproape verzi. Iar cauza roșeții ei, e zâmbetul lui. Timiditatea îl împunge să își mute privirea, însă acel ceva ce l-a ținut lipit de scaun în ultimele ore (da, au trecut ore de când o privește) îl forțează să se uite în continuare la ea. Colțurile gurii ei se curbează ușor într-un surâs, privirea i se întoarce timidă în caiet.

Un clopoțel se aude în depărtare....însă, într-o cafeanea undeva într-un colț pierdut în vreme și de lume...două inimi bat în același ritm...

Coffee is cold, but he can't make up his mind to finish it - he should leave of go to the bar for a refill, and he could miss her. With hair in a twisted bun, a hardly noticeable red pen is in all the strands seated in a war's mess. From time to time, she passes her hand through the hair in a reflex gesture that stops in the pen, bringing her to the present, she sights every time and gets back to the note book on the table in front of her.

What is she writing? Is her coffee cold, as well? He sips and smiles - over the cup...for the first time her glaze notices him...Her eyes are like ripen hazelnut. And when she blushes, they torn almost green. And his smile is the reason behind her flush. Shyness pushes him to turn his eyes, but that something that kept him glue to the chair in the past hours (yes, it is been that long since he is watching her) force him to keep looking. The corners of her mouth are turning up easily in a smile, and the gaze shyly turns back to the notebook.  

A bell rings in the distance...but, in a coffee shop somewhere in a lost corner of time and world...two hearts share the same rhythm...