Be a Berliner!

Atunci când am intrat în Toastmasters am făcut-o pentru două motive: oamenii și expunerea internațională din punct de vedere educațional. În mintea mea partea de public speaking și leadership le învățam deja din alte organizații, de la muncă, de la colegi, de la conferințe sau mai știu eu pe unde îmi umblau picioarele. Pentru că de fapt, la finalul zilei dacă ai mai mult de doi ascultători deja e vorbit în public. Și fiecare dintre noi e lider în anumite momente - măcar la el acasă sau cu sine însuși.

A trecut ceva vreme de când am fost la Berlin la conferința Districtului 95 -  unde 16 țări din Europa au fost reprezentate de peste 400 de participanți. O gașcă cu experiențe diferite și bagaje complexe. Am lăsat să treacă acest timp în speranța că nu voi mai fi atât de subiectivă atunci când voi scrie acest articol, însă doar încercând să ordonez ideile începe inima să îmi bată tare când îmi dau seama că am învățat enorm în cele 4 zile petrecute alături de cei din Toastmasters.

Prima mea experiență proprie a fost aceea că am dus pe scenă, la ceremonia oficială de deschidere steagul României - reprezentând astfel nu doar clubul din care fac parte - Idest, ci și întreaga mișcare Toastmasters din țărișoara mea: oameni de la care am învățat că atunci când tac aflu cele mai multe lucruri interesante.

A doua și cea mai importantă experiență a fost să ascult povestea unui campion mondial de Public Speaking - Mark Brown. Acesta a deschis conferința vorbind despre drumul pe care l-a făcut din 1995 când învingea peste 20.000 de concurenți din 14 țări și pleca acasă cu o cupă care atesta abilitățile sale oratorice până în prezent. A vorbit despre iubire, copiii, jumătatea sa, un atac cerebral și o moarte clinică, dar și despre a doua șansă: mâine, ce lași în urmă și abilitatea de „uitare”. Încă am pielea de găină atunci când mă gândesc la cuvintele lui și inspirația pe care am simțit-o timp de mai bine de o oră cât a durat discursul lui. 

When I entered Toastmasters I did it for two reasons: people and international exposure from an educational point of view. In my mind, public speaking and leadership parts were already being learned from other organisations, from work, from colleagues, from conferences, or whatever places my feet walked on. In fact at the end of the day, if you have more than two listeners, it's already public speaking. And each of us is a leader at certain times - at least at home or for him or her self.

It has been a while since the trip to Berlin at the 95th District conference ended - where 16 European countries were represented by over 400 participants. A gang of different experiences and huge knowledge. I let the time pass hoping that I will not be so subjective while writing this article. But just trying to order ideas in here makes my heart beat a little bit harder when I realise that I have learned so much in only 4 days that I have spent with members of Toastmasters.

My first personal experience was carrying the Romanian flag to the official opening ceremony - representing not just the club I belong to - Idest, but also the entire Toastmasters movement in my country: people from whom I learned that when my mouth is shut the most interesting things come my way and make me wonder.

The second and most important experience was to listen the inspirational story of a world's public speaking champion - Mark Brown. He opened the conference talking about the trip that started in 1995 when he beat over 20,000 contestants from 14 countries and went home with a cup that testifies to his oratory skills up to the present time. He talked about love, his children, his better half, a stroke and a clinical death, but also about the second chance: tomorrow, what you leave behind and the ability to "forget". I still have goose bumps when I think of his words and the inspiration I felt for more than an hour while he held his speech.

Au urmat apoi traininguri, concursurile de oratorie și evaluări de discursuri,  fiecare a venit cu lecții despre lucrurile pe care le faci în plan de business, în viața de zi cu zi, lecții pe care le poți aplica în viața personală - acele chestii evidente pe care câteodată uităm să le aplicăm. A fost despre leadership și exemplu pe care îl dai oamenilor din jur, chiar și când tu nu te consideri demn de urmat. Despre a îi face pe cei din jur să vadă scenele pe care le poveștești în discursuri prin cuvintele descriptive alese potrivit. Despre emoții și despre povestea pe care wallpaper-ul telefonului îl spune despre tine. Despre prezentări memorabile și felul în care acestea trebuie susținute vizual și auditiv. Și altele...

Însă, a vedea cei mai buni oratori din jumătatea aceasta de Europa, venind cu discursuri care îți formau un gol în stomac - este o experiență cu adevărat greu de egalat, și pe care ca vorbitor în public trebuie să o trăiești măcar o dată - atât pe scenă (concurent), cât și de pe scaun (audiență) - pentru că în ambelele roluri ai de învățat.
 

Am venit de la Berlin cu dorința de a fi alături de oamenii din viața mea, așa cum sunt pentru cei din clasele mele de training. Să le ofer susținere și răbdare necondiționată - ca parte din interacțiunea mea zilnică cu ei - pentru că la final datorită lor sunt persoana de azi.

Then there were trainings, public speaking contests and speech evaluations, each one came with lessons about things you do on your business, in your everyday life, lessons you can apply in your personal life - those obvious things that sometimes forget to use it on daily basis. It was about the leadership and example that you give to people around you, even when you do not consider yourself worthy to follow. To make others the scenes you talk about in the your speeches by using the perfect describing words. About emotions and the story the phone's wallpaper tells you about. About memorable presentations and how they should be supported visually and audibly. And many more.

But seeing the best speakers of this half of Europe, coming up with speeches that gave you butterflies in stomach - it's a really hard-to-see experience, and as a public speaker you have to live it for once - both on the stage (as a competitor) and on the chair (as an audience) - because in both roles teach you a lot.


I came from Berlin with the desire to be for the people in my life, as I am for those in my training classes. To give them unconditional support and patience - as part of my daily interaction with them - because in the end, thanks to them, I am the person that I am  today.