Toastmasters Elite

La ora actuală pentru cei care au experiență pe zona de vorbit în public nu prea există locuri unde să exerseze mușhiul vorbirii, cel puțin dacă vorbim de București. Motiv pentru care, încă de anul trecut, am decis să mă alătur celor de la Toastmasters. Deși, am mai cochetat cu asta, niciodată nu am luat decizia finală și irevocabilă de a mă alătura organizației.

Toastmasters (TM) este la nivel internațional, cea mai mare comunitate dedicată vorbitului în public și leadershipului. Cu o istorie de 90 de ani, programul se învață prin exercițiu și prin asumarea de roluri în educația celorlalți membri ai clubului.  Pe baza a două manuale: Comunicare și Leadership, îți poți face, în ritmul tău dezvoltarea. În primul manual, pe baza căruia tu livrezi discursuri - primești evaluări și ai de urmărit respectarea unor anumite reguli, pentru a putea avansa. Cel de al doilea, în care tu îți asumi roluri, te ajută să îți dezvolți abilitățile de leader prin asumarea și ducerea la bun sfârșit, cu sârguință, a postului asumat. Un alt avantaj al apartenenței la acest club este faptul că poți participa la multe concursuri de vorbit în public - atât la nivel local, cât și național sau internațional.

Acum revenind la povestea mea, am acceptat provocarea de a mă alătura unui club care abia pornește la drum: Toastmasters Elite. Aici voi ocupa, timp de un an, rolul de Vicepreședinte de Educație (VPE) al clubului  și voi fi responsabilă cu dezvoltarea membrilor prin urmărirea traictoriei fiecăruia, pentru ca la final de an, orice membru TME să își fi atins ținta personală.

Și pentru a fi un VPE bun trebuie să mă școlesc așa că...duminică am fost toată ziua la un antrenament intensiv dedicat ofițerilor TM. Prima parte a zilei am discutat rolurile și ce așteptări există de la fiecare în parte, ca apoi pentru partea a doua să ne concentrăm pe mentorat și pe îmbunătățirea abilităților de orator cu ajutorul unui trainer fantastic, membru Toastmasters Oradea: Mihaela Tatu.

De la dicție la respirație, de la vocea din cap la cea de seducător, de la claritatea cuvintelor rostite la modulațiile vocii - toate au fost acoperite în mai multe ore de o femeie energică, plină de povești și de la care am avut enorm de învățat. Abia aștept acum să le pun în practică :D, mai ales că urmează o nouă ediție a proiectului Oratorica unde, pentru al patrulea an, voi fi trainer :)

Dacă până aici ți-am trezit interesul, despre ce înseamnă un club de vorbit în public, te aștept pe 3 martie la Connect Hub, începând cu ora 7 la un eveniment fantastic unde toate cele 5 clubului care există la acest moment în București își vor prezenta activitatea.