20 de minute

Pentru mine schițele și notițele vizuale mă ajută atât să mă relaxez, cât și să rețin informații utile, atunci când sunt la diverse evenimente. Însă, la fel ca orice abilitate se învață și trebuie dezvoltată. Când nu sunt la traininguri, la evenimente sau când nu pictez tricouri, rareori desenez. Însă desenul, este un mușchi care trebuie antrenat! Așa încât am început să creionez și fără motiv. În fiecare seară, timp de 20 de minute, mă uit pe net și caut lucruri pe care să le reprezint, mă uit la imagini de pe google pe care încerc să le reproduc sau la desene animate și schițez personajele. Astfel, pe lângă relaxare, mă și antrenez pentru orice provocare aș primi, în orice moment.

Ce iese? În funcție de obiectul de scris pe care îl aleg, ies lucruri mai simple sau lucruri mai complicate, însă doar tu ești cel mai în măsură să judeci dacă ce se iese din penelul meu îți place sau nu:
 
 

Acum ceva vreme, odată cu lecția în privința cănii de cafea, mi-am lansat canalul de YouTube. Plănuiesc să urc aici lecții, lucruri simple care însă să îți fie de folos atunci când iei notițe. Pe scurt, să antrenăm împreună mușchiul desenului, dacă ceea ce ai văzut mai sus sau aici pe blog ți-a plăcut. Momentan, voi începe postările săptămânal și, în măsura în care timpul îmi permite, mi-ar plăcea să urc chiar zilnic tutoriale. Evident, că le vei regăsi și aici, dar, dacă auzi pe cineva care și-ar dori să învețe să deseneze, vei știi unde să îl (o) redirecționezi :).

Ce zici, îmi acorzi 20 de minute săptămânal pentru a desena împreuna?