Facilitarea grafică, ca meserie

La începutul anului am reușit să ajung la cursul lui Nick Payne - Power of the Pen. De 4 ani, de când am aflat de existența acestui curs în România, am tot pândit să prind un loc liber. Mereu, cumva, însă ajungeam pe lista de așteptare pentru un bilet care nu se confirma.

Anul acesta, am fost printre primii înscriși după ce degețelul meu a tot dar refresh la site în așteptarea cursului. Cum după luarea deciziei de a pleca din mirobolanta organizație, mi-am propus să fac tot ce mă taie capul și tot ce mi-am dorit - cursul era printre primele locuri în capul listei, deci eram decisă ca anul acesta să îi las pe alții să saliveze la biletul meu.

Nick Payne este printre primii oamenii care trăiesc din desenat. Nu însă ca un pictor cum ai crede, ci în mediul corporate, el este ceea ce s-ar putea numi o secretară cu imaginație! :) 

Mai precis, la întâlniri, stabilire de strategie, adunări generale etc - chestii d'astea el este chemat să deseneze ce se discută. Rezultatul este vizual și reprezintă o hartă a discuției versus clasicele minute ale întâlnirii pe care de cele mai multe ori nu le citește nimeni.

Despre facilitarea grafică ca și meserie puteți citi și în New York Post dacă dați click aici.

Iar facilitările mele, în care pun în aplicație ceea ce am învățat de la Nick le puteți vedea în mai multe articole ale blogului, și cum se apropie o nouă serie de Power of The Pen organizată de cei de la Impact Hub - dacă sunteți pasionați de desen - vi-l recomand, cu siguranță, nu veți regreta investiția :)