Cum scapi de frica de a vorbi în public?

Am descoperit această poveste în timp ce făceam cercetare pentru un discurs Toastmasters, și mi-am zis că îl modific ori de câte ori e nevoie ca să vorbesc despre asta. Iar reacția publicului a fost fantastică!

În 2015 Michelle Poler pășea pe scena TEDx Huston ca parte a unui proiect școlar numit „100 de zile fără frică”. În fiecare zi, pășea în afara zonei de confort și înfrunta o frică pe zi, fie că era vorba despre păianjeni, înălțimi, prejudecăți sau vorbit în public - le-a învins pe toate! Și alături de ea în călătorie a inspirat alți oameni din toată lumea să facă la fel. Ultima, și probabil cea mai mare dintre fricile sale era aceea de a vorbi în public. Pe 18 octombrie 2015, după 99 de zile de cucerire a anxietăților pășea pe scenă în fața celor adunați la evenimentul TEDx.

Discursul ei și blogul (făcut pe aceeași platformă ca al meu ;)) a inspirat oamenii să facă un pas în față, să țintească sus și să își spună poveștile pentru ceilalți să simpatizeze.

Care este cea mai mare frică a ta și ce faci ca să treci peste ea? 

I discovered this story while doing research for a Toastmasters speech, and I thought to my self I have to change some parts in order to introduce this somehow in it. And the response of the public was amazing!  

In 2015, Michelle Poler was stepping up on the TEDx Huston as part of a school project called  ”100 days without fear”. Each day she stepped outside of her comfort zone and challenge a fear per day, if we talk about spiders, highs, conceptions or public speaking - she have done all! And along side her journey she inspired others around the world to do the same. Her last, and probably the biggest fear of them all was that of Public Speaking. On October 18, 2015 after 99 days of conquer her anxieties she step in front of the public on the stage of a TEDx event. 

Her talk and blog (made on the same platform as mine ;)) inspired people to step up, live up and share their stories for others to see and maybe sympathise. 

What is your biggest fear and what do you do to conquer it?