În plan

Am gusturi eclectice în ceea ce privește literatura, așa încât să nu te surprindă dacă mă vei vedea citind SF, romance sau cărți de dezvoltare personală. Mai nou, am căpătat o pasiune de a citi cărți despre psihologie cu precădere pe zona copilăriei.

Așa încât pe lista de viitoare lecturi se află și „The reason I jump” scrisă de către Naoki Higashida, un băiețel de 13 ani diagnosticat cu tulburare din spectru autist. Cartea este formată din întrebări la care copilul a dat răspunsuri și a fost scrisă cu ajutorul mamei, prin alegerea literelor din grila alfabetului pentru a forma cuvinte. 

Whoopie Goldberg a declarat despre carte pentru revista People că este „Fantastică la puterea un milion” - asta nu face decât să mă stârnească și mai mult să pun mâna pe carte :)

Tu ce ai pe lista de Crăciun la capitolul cărți?

 

 

 

Oratoria - o artă ce se învață

Dacă îmi citești blogul, chiar și doar din noua casă, te-ai prins cumva că îmi place să vorbesc...în public :). Așa încât, anul trecut, când mi s-a lansat provocarea de a pune pe picioare un club Toastmasters (TM) în București, nu am dat în spate. După câteva luni de muncă, alături de alți 19 inimoși, pe finalul lunii mai am pus pe harta Toastmasters România clubul Idest.

Pentru că primesc mereu întrebări despre ce înseamnă Toastmasters și ce se întâmplă la aceste întâlniri am zis că un articol nu ar strica :)

Ce este Toastmasters? Este un club educațional care funcționează la nivel mondial în scopul de a își ajuta membrii să își îmbunătățească abilitățiile de comunicare, oratorie și leadership. Pentru miile de membri din toată lumea Toastmasters Internațional oferă un program de proiecte pentru comunicare și leadership construite să ajute oamenii să învețe arta de a ține discursuri, de a asculta și a gândi activ. Înveți în ritmul tău, după două manuale, asistat de un mentor și de restul clubului care îți acordă susținere. Altfel spus, un loc în care poți greși fără a fi judecat pentru că alături de tine sunt oameni care sunt în aceeași barcă cu tine :).

De ce recomand oricui să vină măcar de curiozitate la o ședință TM? Pentru că 90 de ani de istorie și mii de oameni care au devenit oratori mai buni datorită programului nu are cum să nu te facă curios (ă). Pentru că dacă ai probleme cu organizarea discursului sau cu varietatea vocală sau cu limbajul corpului din timpul unei secvențe de oratorie - în cadrul clubului le vei învăța pe reprize ajungând la terminarea primului manual să le stăpânești cu naturalețe. 

Dacă ți-am stârnit, cât de cât curiozitatea, fă-ți semn în calendar și te aștept în fiecare luni, de la ora 19.15 în zona Iancului (Caporal Baican Ionescu nr 24) la întâlnirile TM Idest - unde se conturează liderii!

Engleza, bate-o vina sau zona de confort extinsă!

Când vine vorba de zona de confort, pentru a fi mereu pregătit, este bine să îți întinzi singur capcane. Acestea te vor face să duci frontierele cât mai departe și astfel, tu vei deveni acel cineva care ți-l dorești: încrezător, fără granițe impuse și liber de stresul presiunii pe care nesiguranța ți-o face cadou în fiecare clipă!

Nu te mint! Este o luptă, pe care o vei duce zilnic cu cel mai crâncen dușman: tu însuți. Însă, dacă ești pregătit de bătălie, vei găsi multe lucruri interesante și vei cunoaște oameni de la care poți învăța foarte multe, aflați, ca și tine, în călătorie spre granița zonei de confort.

Cu aceste lucruri în minte, am acceptat invitația clubului Toastmasters Brașov de a ține un discurs la întâlnirea lor săptămânală. Da, scriu des despre vorbitul în public pentru că este una dintre pasiunile care m-au ajutat să mă dezvolt foarte mult. Fiind implicată în aria aceasta, ai crede că nu e mare lucru să țin încă o cuvântare. Ei bine, când sesiune de oratorie este în limba engleză...devine ceva care mă scoate din zona de confort de care vorbeam la începutul articolului. Emoții am avut gârlă, încât am uitat să fac poze...și mi-ar fi plăcut să am măcar un instantaneu din sala Prefecturii - pentru că întâlnirile săptămânale ale clubului se țin într-o sală reală de ședințe, extrem de frumoasă și impresionantă :). Coehlo zicea că atunci când te pui pe un drum și universul lucrează la el, așa încât eu am primit cadou și niște probleme cu prezentarea. Însă, cu puțină prezență de spirit, am reușit să integrez momentele în care tehnologia râdea de mine în pledoaria pregătită. 

Măcar subiectul pe care mi l-am ales mi-a oferit o plasă de siguranță: pașii pe care trebuie să îi urmezi înainte de a te apuca de un discurs. Am observat că atunci când un orator folosește un ton plat fără jocuri vocale sau inflexiuni, atenția sălii tinde să plece spre zări mai calde și mai frumoase. La fel pățește și cel care nu vorbește cu toată gura: nu pronunță cum trebuie cuvintele sau nu își ajustează volumul în funcție de locul unde îți desfășoară activitatea. Ca să rezolvi aceste lucruri ai nevoie de exerciții și de practică, iar în Toastmasters poți face asta săptămânal. Cu tema și discursul pregătite am expus, timp de aproape 7 minute tehnici pe care eu le folosesc și pe care le-am aflat de la alții mai pregătiți ca mine în zona aceasta :). Dacă este să mă iau după feedback-urile și evaluarea primită, aș spune că m-am descurcat binișor. 

Pentru mine însă minutele petrecute sub lumina reflectoarelor (închipuite :P) au fost crâncene! :) A trebuit să fiu atentă la prezentare, la folosirea corectă a limbii engleză, la introducerea de elemente retorice (într-o limbă complet străină), la postură și cel mai mult, la exercițiile de dicție să am grijă să nu mi se încurce limba în gură. Cu chiu, cu vai, zic eu că le-am bifat pe toate, așa încât încrederea mea este cu o treaptă mai sus! Mică, dar treaptă! :)

Ceea ce mi-a plăcut însă, peste toate experiențele povestite mai sus, au fost oamenii clubului care au fost deschiși, zâmbitori, mi-au dat niște feedback-uri geniale și au avut grijă ca atmosferă să fie propice pentru un discurs bun, chiar și pentru mine care pășeam pentru prima oară în sala lor. Și ca să menționeaz câteva nume e musai să vă povestesc de Mihai - Vicepreședintele de Educație al clubului - un orator genial, cu mult simț al umorului care s-a asigurat în permanență că mă simt confortabil și că nu îmi lipsește nimic sau despre evaluatorul meu, William, un american stabilit în țara noastră, care face cele mai bune fursecuri menite să ții se topească în gură și care s-a asigurat, încă din timp, că îmi voi duce proiectul la capăt, așa cum trebuie. Ei au fost puși pe lista de oameni de la care am învățat ceva și tot ei fac ca alegerea mea de a ține un discurs într-o limbă străină în clubul Toastmasters Brașov să fie una despre care povestesc cu zâmbetul pe buze. Și nu îți ascund că până la ajungerea în sală „a da bir cu fugiții” mi se părea o opțiune extrem de interesantă :D. Deci, dacă ești prin Brașov - nu rata întâlnirile lor săptămânale de marțea: cu un like și un subscribe Facebook-ul îți va aminti să mergi să îți faci noi prieteni :).

Acum, întorcându-mă la tine, cititorule, care a fost cel mai recent pas pe care l-ai făcut spre granița zonei de confort sau chiar în afara ei?

Margaret Thatcher

Când ești pasionat de oratorie, investiția în tine începe cu lecții de respirație, dicție, ritm, voce și gramatică (dacă ai nevoie ;)) pentru că toate acestea te fac un vorbitor bun în public. Și, dacă nu realizezi despre ce înseamnă să investești în cele de mai sus, prin ore serioase de muncă, îți dau un exemplu care s-ar putea să te motiveze: Margaret Thatcher a fost supranumită Doamna de Fier. Puțini sunt cei care știu că în anii '70, fostul prim ministru britanic a luat lecții de la un antrenor de voce pentru modificarea timbrului și a tonalității. Acest lucru se pare că a modificat și viteza de vorbire, conform lui Max Atkinson, autor al cărții Stăpânii Vocilor Noastre (Our Masters' Voice): 

„Sistemul vocii umane este organizat în așa fel încât modificarea timbrului implică procese fiziologice care tind să încetinească viteza pe care o avem când vorbim.”

Cunoscută ca una dintre cele mai puternice voci ale vremii, fosta doamnă prim ministru, avea niște „triluri” nu prea demne de o persoană care dorea să inspire calmitate și autoritate. Așa încât, prin lecții îndelungate cu un antrenor de la Teatrul Național Regal din Londra, și-a transformat vocea de nevastă casnică cu accente isterice (acele tonuri înalte și ascuție) în momente de încrâcenare, în ceea ce avea să devină una dintre cele mai puternice sunete politice ale vremii. Printre exercițiile care au făcut-o să aibă un timbru de 46 Hz se numărau inclusiv cele de fredonare sau bâzâială. Exerciții pe care majoritatea oratorilor le folosesc la încălzire.

Mai jos, ai un film comparativ cu vocea nelucrată și cea lucrată, care în 1979 i-a adus câștigarea alegerilor în Marea Britanie. Amu, ce zici, facem niște lecții?

 

Vorbitul în public - un rău necesar

Prin anii 80, Seinfeld făcea populară gluma că moartea cedează locul 1 vorbitului în public, în topul temerilor oamenilor. Astăzi, cei care nu le prea au cu statisticile sau cu uitatul la serialele mai vechi de două zile popularizează acest lucru ca fiind un adevăr indubitabil. Ei bine, evenimentele din ultimii 10 ani: apariția facebook-ului, atacurile asupra Turnurilor Gemene și a lui Charlie Hebdo, au făcut ca glumele din anii 80 să rămână la nivel de stand-up, și atât. 

Oamenii sunt mai preocupați de faptul că cineva le-ar putea sparge parola contului personal de Facebook sau că ar putea să se afle în mijlocul unui atac terorist, decât de teama de a fi orator la o ocazie. Aceasta nici măcar nu mai intră în top 10. Acum că avem și o introducere scurtă zic să trecem la provocare!

Pentru mine vorbitul în public, am spus-o de nenumărate ori, a însemnat dezvoltare, încredere în sine, acumulare de cunoștințe și prieteni.  Am trecut, de mult peste neliniștea: „eu nu am despre ce să vorbesc” sau „nu mă simt pregătită”. Viața, în general, are un mod pervers de a te pune în situații pentru care, ghici ce? Nu ești pregătit! Și, cu toate acestea, de cele mai multe ori, nu dăm bir cu fugiții în afara sălii ci supraviețuim, uneori dureros și cu cicatrici, alteori cu fericire și zâmbetul pe buze. Dar, la finalul zilei, cea mai importantă concluzie este că am trecut și peste asta și dacă suntem destupați la mansardă mai și învățăm niște chestii utile pentru viitor! 

Filozofia de mai sus se aplică și în vorbitul în public, dacă nu faci primul pas, niciodată nu vei fi suficient de pregătit, niciodată nu vei găsi subiectul potrivit și „niciodată” se va transforma în cea mai bună scuză de a nu încerca să faci ceva pentru tine. 

Îmi vine greu să înțeleg pe cineva care nu pășește în lumina reflectoarelor, însă în același timp respect această decizie pentru că fiecare are dreptul la alegeri. Eu, pe de altă parte, în egoismul meu - aleg, mereu, să merg în față, chiar și atunci când nu mă simt pregătită și bătăile inimioarei îmi acoperă volumul vocii sau atunci când nu știu despre ce voi vorbi și sunt nevoită ca în timp ce sunt orator să îmi aleg și să ordonez tone de idei care au un singur tunel prin care trebuie să iasă, pe gând, una câte una - ca la școală. Fie că vorbim despre evenimentele de Public Speaking marca JCI, de oriunde din țară, sau de ședințele Toastmasters sau orice alt eveniment dedicat discursurilor, atunci când vine vorba despre a se oferi cineva voluntar din sală, sunt printre primii care ridică mâna. Pentru că cea mai bună pregătire este....nepregătirea. Adică improvizația - atunci când ai la dispoziție doar 20 de secunde pentru a organiza un discurs pe un subiect dat. Dacă ești începător aici ar fi momentul tău de glorie, apucă-l cu amândouă mâinile și bucură-te de el - îți va deschide ochii, te va face să treci peste frică și îți va aduce un mare zâmbet pe față.

Săptămâna trecută am asistat la 3 evenimente - unde vorbitul în public a fost rege: Clubul de Vorbit în Public JCI Buzău, Top Social Brands (despre care voi vorbi într-un articol viitor) și Public Speaking Support Group JCI București. Dacă la cel dedicat Social Media - unii dintre cei invitați pe scenă ar fi avut nevoie de niște lecții de vorbit în public (dicție, organizarea ideilor și a „ă”-urilor), la celelalte am văzut oameni care au refuzat șansa de a ieși în față pe motivul că nu a despre ce vorbi deși, pentru mine, era evident că au tone de subiecte de abordat. Însă, cum spuneam mai sus, alegerea este libertate fundamentală dar oare ce vei afla despre tine dacă pășești în afara zonei de confort? 

Te las cu acest articol și cu 3 alte provocări:
Răspunde la întrebarea: tu, dacă ai avea de ales, ai ieși să vorbești? 
Aruncă un ochi pe prezentările mele de pe Slide Share și trimite-mi un feedback :)
Invitație: vino la oricare dintre evenimentele despre vorbit în public și hai să discutăm :)

Oratorica

An de an, la încheierea proiectului Oratorica, urc în mașină cu un zâmbet de satisfacție pe față. Energia și cuvintele pe care le aud de la studenți mă fac să am plinul de combustibil energetic pentru următoarele 2 luni. 

Este fantastic să vezi cum fiecare persoană, care vine în față, aduce acolo tot ceea ce o face să fie! Zâmbete, lacrimi, dezamăgiri, iubiri, momente de fericire sau de tristețe sunt acolo în ei, în momentul în care timp de 3 minute vorbesc în fața colegilor de workshop. Dacă în prima sesiune, ne-am jucat cu vocea, ritmul și emoțiile transmise cu ajutorul tonului și non-verbalului, cu ajutorul improvizației, prin citirea unui paragraf din trei cărți găsite prin clădire, la final, ca în fiecare an i-am rugat să spună, în cuvintele lor ce a însemnat proiectul.

Pe lângă testimonialele verbale ale participanților, la inițiativa uneia dintre studente, fiecare persoană care venea „pe scenă” scria pe tablă și un cuvânt definitoriu pentru el sau ea în legătură cu Oratorica. Cuvinte frumoase, călduroase ca „familie”, „determinare” sau „încredere” au umplut spațiul - strălucirea din ochii participanților și cuvintele de mulțumire la adresa organizatorilor de la ASCIG au întregit weekendul și au făcut ca finalul ediției numărului 7 al proiectului să fie plină de energie pozitivă. 

La cele de mai sus, se adaugă joaca, pentru că după 5 săptămâni, participanții au trecut printr-o transformare completă și, au prins gustul vorbitului în public. M-am bucurat enorm, să îi văd că sâmbătă și duminică au pus în aplicare tot ce au învățat. De la experimentele cu vocea, la non-verbal și ritm, fiecare a făcut ca experința mea de facilitator să fie, de fapt, participarea în public  la un adevărat eveniment de public speaking. 

Scopul fiecărui workshop, discurs sau training pe care îl țin este să am în sală, la finalul orelor, măcar o persoană care să se fi îndrăgostit de ceea ce înseamnă vorbitul în public și experiența, de la curs, să fie doar o degustare și să își dorească mai mult. Weekendul ce tocmai s-a încheiat, mi-a părut că am avut chiar mai multe - deci scopul meu a fost atins. Iar feed-back-urile primite mi-au uns sufletul :). Acum, sper să mai am ocazia să îi văd în acțiune, așa cum se întâmplă cu participanții de la alte ediții.

Cu una din grupe am încheiat trendy - cu un selfie :), așa cum face orice dependent de social media care se respectă.

Sper că și tu ți-a încheiat weekendul zâmbind, pentru că eu știu sigur că am făcut-o!

O lume fără ură

Ți-am povestit despre cum a fost prima zi la Workshopul pentru bloggeri No Hate Speech (Fără Discursuri Instigatoare la ură) unde am ajuns datorită articolului trimis către Blogal Initiative și Fondul ONG România. Am rămas datoare cu povestirea întregii experiențe și ce a însemnat pentru mine să fiu timp de 3 zile cu oameni din România, Portugalia, Lituania, Polonia, Italia și Grecia. În primul rând, a fost o experiență multiculturală de excepție, pentru mine care particip pentru prima oară la un astfel de program. 

Știai că în Polonia, atunci când te ridici de la masă le mulțumești celor care rămân, pentru faptul că au împărțit masa cu tine, iar ei fac același lucru? Ei bine, eu am aflat de la Justyna - o bloggeriță care scrie, prin asocieri muzicale, despre diferite cauze sociale. Un al lucru aflat este faptul că presiunea societății de a fi căsătorit și cu un copil la 30 de ani este aceeași, indiferent că ești în România sau în Portugalia. În cele 3 zile nu am schimbat doar opinii despre drepturile omului și despre discursurile instigatoare la ură, ci am ajuns să ne cunoaștem și să povestim despre obiceiurile și diferențele fiecărui popor.

upload.jpeg

Prin workshopuri și prin discuții am conștientizat că discriminarea este pe mai multe nivele și pe mai mulți piloni, că avem stereotipuri de care nu scăpăm, însă pe care le putem conștientiza pentru a ne comporta cu fiecare om în parte corect indiferent de vârstă, sex, religie, culoare, disabilitate sau orientare sexuală. 

upload.jpeg

Este trist, că în ciuda faptului că ne considerăm civilizați și am ajuns la un nivel superior, în continuare ne facem alegerile pe baza stereotipurilor dictate de societate. Astfel, încât este în continuare nevoie de conștientizare și de educație pentru a avea o lume mai bună. Mai ales, că inclusă în educație - acceptarea a fiecăruia ca individ - ar face totul mai ușor și lucrurile ar fi mai frumoase, indiferent unde ai merge în lume. Dar lucrurile nu sunt ușoare, și orice discurs care instigă la discriminare sau la violență, trebuie contracarat cu articole sau discursuri care să îi facă pe oameni să înțeleagă că toți suntem egali și toți avem aceleași drepturi pe această planetă.

În cele 3 zile, ne-am jucat asta pentru că, prin joacă indiferent de vârsta pe care o ai, înveți sau înțelegi lucrurile cel mai ușor. Spre exemplu tunci când am vorbit despre stereotipuri, ne-am împărțiț în fete și băieți, fiecare trebuia să scrie despre cealaltă tabără. Ceea ce au gândit fetele bazându-se pe vorbele din popor, poți vedea extrem de bine mai jos, în reprezentarea mea grafică a celor spuse de grup, băieții au spus despre noi că suntem sensibile, nehotărâte, frumoase etc. Apoi, prin discuții ne-am dat seama că pentru o mai bună înțelegere aranjăm lucrurile în cutii, așa cum ne-a învățat societatea și așa cum am crescut - bărbații sunt încăpățânați, femeile sunt sensibile și lista continuă. Facem acest lucru pentru că așa ne e mai simplu să înțelegem lucrurile. Însă conștientizând (și crede-mă că inclusiv glumele pe care le făceam erau bazate pe catalogare - sexist, stereotip etc ;)) este mai simplu să te comporți fără a jigni pe nimeni cu acțiunile sau cuvintele tale.

În Relații Publice înveți că trebuie să analizezi seminificația fiecărui cuvânt și felul în care acestea influențează percepția celor care citesc ceea ce tu ai scris. Dacă era nevoie să mi se amintească de acest lucru, asta a făcut workshopul - mi-a readus în conștient puterea pe care fiecare literă o are în momentul în care alegem, ca alături de alte surate, aceasta să formeze cuvânt și că de multe ori, deși poate nu conștientizăm, fiecare cuvânt pe care noi îl lăsăm să iasă, pe hârtie sau pe care îl verbalizăm, poate fi o armă. Așa cum, atunci când prietenii tăi vin pentru a plânge pe umărul tău pentru că știu că la tine vor găsi expresii care să le aline durerea, în același fel anumite sintagme pe care alegi să le arunci, de multe ori cu neștiință de cauză, în aer - dezvoltă, scot la iveală sau accentuează răni.

 Aceștia am fost :)

Aceștia am fost :)

După aceste trei zile, mi-am dat seama că a fi activistă pentru o lume mai bună este un lucru pe care îl faci zi de zi și care face parte din tine. Am făcut cunoștință cu ONG-uri care au campanii care de care mai interesante și despre care voi vorbi în viitor ;) în articole dedicate. 

Am rămas cu o idee principală - într-o lume în care instigarea la ură, la neacceptare, la rasism este un fel de a fi și este propagat inclusiv de mass-media - e nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi, zi de zi, pentru a dezvolta o lume frumoasă și incluzivă. Prin cuvânt, prin fapte, prin campanii, prin muzică, desen sau cu o mână întinsă la nevoie poți face diferența.

Alege să faci o lume, în care copiii tăi să crească mândri, încrezători și frumoși, dar mai ales să fie parte dintr-o lume în care vor putea spune oricui cine sunt și ce îi definește fără teama de a fi huliți, loviți, privați de libertate sau omorâți pentru asta.

Fii cuvântul care oprește ura!

Workshop la Tuşnad

Zilele acestea, sunt la Tușnad pentru un workshop care are ca subiect #NoHateSpeech. Am câștigat prezența în acest weekend prelungit scriind articolul acesta, pentru o campanie Blogal Initiative și Fondul ONG.  Am parte, pe lângă un schimb extraordinar de experiență între bloggeri din mai multe țări care scriu deja despre drepturile omului și de filme și surse extrem de interesante pe diverse subiecte.

upload.jpeg

Într-un cadru de vis, în inima Harghitei la Băile Tușnad am ajuns după 4 ore de mers cu autocarul. Am trecut pe lângă cariera de piatră de la Bixad, localitate unde, în urmă cu ceva ani, mi-am rupt una bucată menisc devenind irecuperabilă și foarte operabilă. Ne-am cazat într-un hotel frumos și cald (foarte cald) numit O3Zone (un joc extrem de interesant de branding ;)). Aici, în ciuda faptului că se vorbește limba maghiară și pare că ești în altă țară, ni se răspunde extrem de politicos la fiecare întrebare pusă în limba română. 

Și, pentru că am venit aici cu un scop, am intrat în pâine imediat după prânz :). Am făcut cunoștință, ne-am prezentat blog-urile și am început să vorbim despre incluziune, libertatea de exprimare și stereotipurile - cu felul în care acestea se formează și se tranformă. Am dezbătut mult pe subiectul Piramida Urii a celor de la Liga Anti-Defăimare (2005) și despre cât de ușor poți trece linia de demarcație între categoriile de la bază și că discursul care îndeamnă la ură poate deveni ceva ce împinge oamenii să meargă de la bază la vârf.

Am încheiat sesiunea cu o serie de filmulețe care mai de care mai interesante, precum cel de care îți vorbeam anul trecut aici - Like a Girl sau cel făcut de Amnesty International și pe care poți să îl vizionezi, mai jos, dar mai bine Do not Watch This Film :P. 

upload.jpeg

Oratoria - o artă care se învață

Vorbesc în public de....ceva ani, însă dacă iau pauză de la exerciții, atunci când este nevoie să merg în fața unor oamenii și să am un discurs - devin „ruginită”. De ce? Pentru că este nevoie de antrenament continuu, indiferent la ce nivel de experiență ai ajuns sau câți ani ai. Există un procent pentru care arta oratoriei este naturală, însă este o gașcă care ar umple sufrageria unui bloc comunist - adică destul de mică. Restul însă avem nevoie să exersăm. Iar asta începe cu un pas în față.

Un proiect căruia îi răspund afirmativ la fiecare invitație este Oratorica. Bazat pe necesitatea de dezvoltare personală a tinerilor studenți, acesta are ca scop scoaterea din zona de confort a celor care acceptă provocarea de a petrece mai multe weekend-uri investind în ei. În spate, există o echipă extrem de inimoasă, care an de an, învață de la cei din anul anterior - cel mai simplu mod de a face ca fiecare ediție să fie o experiență frumoasă pentru participanți - se comunică atunci când se predă ștafeta, se păstrează doar lucrurile bune și se învață din cele mai puțin bune. ASCIG  este Asociația Studenților de la Contabilitate Informatică și Gestiune, proiectul însă se adresează oricărui student din București. Din 2012, când am acceptat pentru prima oară invitația PM-ului de atunci al Proiectului, Vlad, fac parte dintre cei care îi fac pe studenți să își dea seama că îi ține papagalul :). Trainingurile și workshop-uri îmi aduc, an de an, în față peste 150 de tineri . Anul acesta am avut oportunitatea de a fi facilitator a 3 dintre sesiunile „Vedetă pentru 5 minute”, dar și trainer a două dintre sesiunile de „Public Speaking”.

Mai urmează, în luna aprilie alte workshopuri - ultimele din proiectul anului acesta - sesiunea a doua a „Vedetă pentru 5 minute” - în care studenții care au parcurs proiectul, vor aplica tot ce au învățat în ultima lună, unde voi fi facilitator, din nou :) :P.

Ce am învățat din cele două weekenduri? Atmosfera dictează și atunci când este una plăcută, oamenii lasă la o parte sechelele unui sistem care nu încurajează vorbitul în public. Am văzut tineri paralizați de frică, cu buzele vinete și albi la față când au trebuit să meargă în fața colegilor de workshop pentru a se prezenta. Am văzut fete, cărora le tremurau genunchii vizibil însă cu toate astea, în ambele cazuri, au pășit în față! Dar, mai ales, am văzut curaj și dezvăluiri - pentru că fiecare a adus în față o poveste personală, a dezvăluit o mică bucățică din ceea ce îl face un întreg. Și pentru asta toți merită aplauze. Au participat la jocuri, au fost încântați de echipe și să fie parte din experimente - iar feed-back-ul lor către mine a fost pe măsură! Mi-au dat energie și mi-au readus aminte că nu există „nu pot, există doar nu vreau!” 

Acum, sunt nerăbdătoare să vină aprilie mai curând :)

SMS București

Atunci când printre activitățiile tale se află social media, este musai să te informezi mereu. Să faci schimb de opinii, să vezi ce e în trend - ca să nu îți scape ceva, să vezi cine și ce mai spune, dar mai ales să afli ce să nu faci când vine vorba de a reprezenta un brand, că mno doar suntem oameni - deci suntem supuși greșelilor.

Așa încât, mi-am luat bocceluța și am fost prezentă în rol de blogger, la primul și poate unul dintre cele mai important evenimente pe zona de online - Social Media Summit București organizat de cei de la Biz. Subiectul principal abordat de toți cei care au urcat pe scenă a fost conținutul...de calitate, nu orișice tip. S-a vorbit despre cât de important este să ai un blog activ de informații utile pe care să le poți din când în când reposta pe facebook, în defavoarea postărilor clasice puse zilnic și pe care rar, spre niciodată, le reshare-uiești, fiind un conținut deja epuizat.

O mulțime de oameni, prezentări care dintre care mai interesante și, mai ales, muuuulte exemple. Mugur Pătrașcu de la ILeo a vorbit despre ce înseamnă Social Media Manager - persoana responsabilă de pagina de facebook a companie, de conținutul care se urcă pe blog și alte rețele de socializare.

Manafu, ca întodeauna a venit cu studii de caz dintre cele mai trăznite :) integrându-le în prezentarea despre Dark Social. Un concept interesant și care este demn de luat în seamă și care vorbește despre mesajele transmise - nevizibil publicului larg, mesajele via WhatsApp, facebook, gtalk sau yahoo mess. Acestea sunt considerabile din moment ce au reușit să crească reach-ul site-urilor unde butonul de share via WhatsApp a fost postat. Încă caut modalitatea de a îmi pune și eu un astfel de împărțitor de opinii. 
O altă chestie drăguță pe care ne-a prezentat-o a fost campania de Valentine Day pe Tinder a celor de la MdDonald's și pentru că mi s-a părut tare drăguță mai jos ai studiul de caz :)

Julian Păduradiu a vorbit despre o platformă care l-a ajutat în campania NuPonta, mecanismul din spatele platformei și cum ea a devenit virală datorită acestui mic truc numit Touch Graph. Aceasta îți arată gradul de influencer al oamenilor din rețeaua ta, așa că te poți folosi de cei care sunt importanți pentru promovare. Te poți bucura de gratuitate timp de 14 zile, lucru pe care îl poți utiliza dacă vrei să faci o lansare sau vrei să stârnești niște WOM (word of mouth aka gura lumii) fără însă a plasa de pe orbită o campanie exorbitant de scumpă.

Ca să rămânem tot în zona politică, îl amintesc acum și pe Vlad Tăușance care, ca omul de social media din spatele lui Johannis, a vorbit despre viteza de reacție și adaptarea la context, despre un grup de WhatsApp în care se aprobau vizualuri totul pentru o campanie presidențială câștigată detașat de social media.

Alex Negrea de la Marketing 2.0. a venit cu o tonă de poze, care mai de care mai pe genunchi făcute, însă extrem de apreciate de către populație în 2014. Mai multe despre ce și cum a stânit pasiunea apăsării „Like”-ului găsiți în ebook-ul lui Alex. Vorba care însă a făcut toată sală să apese butonul de tweet a fost: „pentru 5 minute petrecute pe un status nu meritați reach organic” adresată oamenilor care gestionează conturi ca cele prezente în cărțulia electronică.

Am lăsat în încheiere prezentarea lui Cristian China Birta, care a fost la fel de plin de energie ca întodeauna. Am urmărit cu interes alocuțiunea lui, pentru că așa cum este normal, sper ca la un moment dat să am și eu tone de cititori. Și când vine vorba de a învăța de la cei mai buni ca mine, sunt mereu pregătită să îmi iau notițe!

Încă sunt nedecisă, dacă mă voi duce și la tabăra de vară a celor de la Biz, deși îmi doresc mai e până atunci ceva vreme și nu se știu încă prioritățiile. Oricum, orice eveniment marca Marta și compania nu trebuie ratat.

Toastmasters Elite

La ora actuală pentru cei care au experiență pe zona de vorbit în public nu prea există locuri unde să exerseze mușhiul vorbirii, cel puțin dacă vorbim de București. Motiv pentru care, încă de anul trecut, am decis să mă alătur celor de la Toastmasters. Deși, am mai cochetat cu asta, niciodată nu am luat decizia finală și irevocabilă de a mă alătura organizației.

Toastmasters (TM) este la nivel internațional, cea mai mare comunitate dedicată vorbitului în public și leadershipului. Cu o istorie de 90 de ani, programul se învață prin exercițiu și prin asumarea de roluri în educația celorlalți membri ai clubului.  Pe baza a două manuale: Comunicare și Leadership, îți poți face, în ritmul tău dezvoltarea. În primul manual, pe baza căruia tu livrezi discursuri - primești evaluări și ai de urmărit respectarea unor anumite reguli, pentru a putea avansa. Cel de al doilea, în care tu îți asumi roluri, te ajută să îți dezvolți abilitățile de leader prin asumarea și ducerea la bun sfârșit, cu sârguință, a postului asumat. Un alt avantaj al apartenenței la acest club este faptul că poți participa la multe concursuri de vorbit în public - atât la nivel local, cât și național sau internațional.

Acum revenind la povestea mea, am acceptat provocarea de a mă alătura unui club care abia pornește la drum: Toastmasters Elite. Aici voi ocupa, timp de un an, rolul de Vicepreședinte de Educație (VPE) al clubului  și voi fi responsabilă cu dezvoltarea membrilor prin urmărirea traictoriei fiecăruia, pentru ca la final de an, orice membru TME să își fi atins ținta personală.

Și pentru a fi un VPE bun trebuie să mă școlesc așa că...duminică am fost toată ziua la un antrenament intensiv dedicat ofițerilor TM. Prima parte a zilei am discutat rolurile și ce așteptări există de la fiecare în parte, ca apoi pentru partea a doua să ne concentrăm pe mentorat și pe îmbunătățirea abilităților de orator cu ajutorul unui trainer fantastic, membru Toastmasters Oradea: Mihaela Tatu.

De la dicție la respirație, de la vocea din cap la cea de seducător, de la claritatea cuvintelor rostite la modulațiile vocii - toate au fost acoperite în mai multe ore de o femeie energică, plină de povești și de la care am avut enorm de învățat. Abia aștept acum să le pun în practică :D, mai ales că urmează o nouă ediție a proiectului Oratorica unde, pentru al patrulea an, voi fi trainer :)

Dacă până aici ți-am trezit interesul, despre ce înseamnă un club de vorbit în public, te aștept pe 3 martie la Connect Hub, începând cu ora 7 la un eveniment fantastic unde toate cele 5 clubului care există la acest moment în București își vor prezenta activitatea.

FUNdraising

Când vine vorba de traininguri și de a afla informații utile unui ONG-ist sunt prima care mă înscriu. Anul trecut, la Academia de Leadership JCI am participat pentru prima oară la o sesiune de fundraising. Cristiana Ionescu ne-a vorbit, atunci, despre ce înseamnă FriendRaising :) și despre cum, meseria de fundraising poate fi un mod de viață.

M-am regăsit în multe dintre sfaturile pe care Cristiana ni le-a împărtășit, bazate pe experienței ei de ani de zile în această activitate. Și mi-am dat seama că de fapt, și aici ca și în alte domenii se aplică...regula celor 7 ani de acasă. Pe care, dacă nu îi ai, apăi caută să îi pui la portofoliu, că sunt musai.  

În weekendul 13- 15 februarie, am asistat la a doua sesiune de training pe acest domeniu extrem de interesant, intens și plin de satifacții. De data aceasta însă, am avut și un studiu de caz: Asociația Help Autism - de la comunicare, la evenimente, la abordări - până la follow-up, prezentări și mulțumiri.  

Chiar dacă lucrezi într-un SRL, sau faci voluntariat într-un ONG, un astfel de curs nu trebuie să îți lipsească. Fie că este vorba de Cristiana (pe care ți-o recomand cu mare căldură pentru că vorbesc în cunoștință de cauză), fie că alegi să mergi la alt trainer, mergi și bifează câteva ore de fundraising. 

Și ca să vedeți că a fost amuzant am avut parte chiar e facilitare grafică, nu doar excel și gant-uri :)

Clujul in training

Când vine vorba despre implicarea în JCI, sunt două avantaje de netăgăduit: accesul la o rețea internațională de contacte și orele de training, cu ajutorul cărora înveți despre organizație, de la identitate până la cum să analizezi impactul proiectelor tale.

În weekendul ce tocmai s-a încheiat am făcut o vizită la Cluj. Am ajuns aici, la invitația colegilor din JCI Cluj cărora le-am livrat primele 4 ore de training oficial din România pentru anul 2015. JCI Achieve este un training dedicat membrilor și potențialilor membrii - în care li se explică misiunea, viziunea și valorile organizației. Participanții la training sunt ghidați într-o călătorie în care se fac paralele între valorile personale și valorile JCI.

A doua zi, un pic pe grabă (mă aștepta lungul drum spre București), le-am reamintit pentru unii sau introdus câteva din regulile de bază în vorbitul în public pentru alții.  Facilitarea grafică a făcut, din nou, furori :). Continui să spun că, indiferent de vârsta participanților, reprezentarea vizuală a conceptelor explicate în training sunt de impact și au șansa de a fi mai ușor memorate. Poate părea o joacă, însă marea majoritate rețin mai repede un desen, o imagine, lucruri culorate, față de număr mult mai mic care preferă doar verbalul.

Dacă nu ai participat la nici un training care folosește reprezentarea vizuală te invit cu drag, oricând, să iei loc în sala mea :) Și, dacă te întrebi ce caută poza cu pianul - ei bine, acesta a fost asistentul meu întunecat și cuminte :)

IMAG1896.jpg

Pe spatele șervețelului se află designul unui om de publicitate

An de an, BookLand este un eveniment care aduce în fața tinerilor - oameni și cărți. Știu evenimentul de ceva vreme, iar anul acesta am primit cu dragă inimă invitația de a vorbi tinerilor buzoieni. 

Caravana BookLand a adus timp de o săptămână la Buzău vorbitori din diverse domenii: inginerie, antreprenoriat, teatru, fotografie sau marketing. Alături de mine, care am spart gheața  în prima zi a caravanei au urcat pe scenă, în zilele următoare și colegii mei din JCI Buzău, Liviu Vasilescu (marți) și Silviu Dragomir (miercuri). 

Am împărțit scena cu un muzician pasionat de IT - Razvan care, este de asemenea, toboșar la Patru Betze și Florin Lungu - un fotograf pasionat de pălării. Firul roșu al evenimentul era următorul: timp de 45 de minute cei care urcau pe scenă, împărtășeau tinerilor prezenți în holul mare al Bibliotecii Județeană Vasile Voiculescu povești despre viață, despre pasiuni și vorbeau despre cărți care le-au marcat viața. Totul cu scopul ca tinerii să își găsească mentori sau idoli de la care să aibă ce învăța, uitând de cei de carton care sunt prezenți mereu la televizor și în revistele de scandal.

Încărcată cu 3 cărți care mi-au ajuns la inimă, însoțită de colegi și cu roll-up-ul JCI Buzău m-am pornit pe o vremea frumoasă de toamnă către centrul orașului Buzău. Ca la orice eveniment la care particip, am mers fără așteptăro - asta pentru a fi deschisă la tot ce pot învăța dar și pentru a evita o dezamăgire în cazul în care așteptările mele sunt peste puterile organizatorilor. Sala s-a umplut, fiind singura fată, aveam să vorbesc a doua, după Răzvan, care a vorbit despre muzică, fizică, IT.

Așa s-a văzut de sus sala și divina de mine :) 

Acum să vă spun cum s-a văzut de la mine, care am vorbit cu o sală plină în majoritate de elevi de clasa a IX-a și de la care am primit (după mai multe insistențe) un singur răspuns când i-am rugat să îmi spună câteva titluri ale ultimelor cărți citite - mi-a fost indicat Oscar și Tanti Roz - carte pe care eu, cu tristețe, nici măcar nu am răsfoit-o. 

Dur public! Și a făcut dificilă introducera în discuție a cărțiilor pe care le adusesem cu mine: D. Roam - Pe spatele șervețelului, D. Ogilvy - Confesiunile unui om de publicitate și K. Rashid - Design Your Life. Recunosc, că aici au intrat în scenă anii de antrenament în ceea ce privește vorbitul în public. Am țesut o poveste despre experiența mea, prin care ca o ancoră am aruncat, ici și colo și câte una din cărți.

Deși, la final au aplaudat și au venit să facem poze, cumva am rămas cu un gust amar asupra generației tinere - care cu excepții pe care le poți număra pe degete - sunt un viitor gri. Nu sunt entuziaști, nu sunt pasionați de nimic și cred că au toate răspunsurile pe facebook sau alte rețele sociale, motiv pentru care a citi o carte a devenit o decadență, o rușine. Îmi pare rău pentru cei care nu vor descoperi ce înseamnă 20.000 leghe sub mări sau misterul Morii cu Noroc. În rest, noi să fim sănătoși și inspirați! :)