O lume fără ură

Ți-am povestit despre cum a fost prima zi la Workshopul pentru bloggeri No Hate Speech (Fără Discursuri Instigatoare la ură) unde am ajuns datorită articolului trimis către Blogal Initiative și Fondul ONG România. Am rămas datoare cu povestirea întregii experiențe și ce a însemnat pentru mine să fiu timp de 3 zile cu oameni din România, Portugalia, Lituania, Polonia, Italia și Grecia. În primul rând, a fost o experiență multiculturală de excepție, pentru mine care particip pentru prima oară la un astfel de program. 

Știai că în Polonia, atunci când te ridici de la masă le mulțumești celor care rămân, pentru faptul că au împărțit masa cu tine, iar ei fac același lucru? Ei bine, eu am aflat de la Justyna - o bloggeriță care scrie, prin asocieri muzicale, despre diferite cauze sociale. Un al lucru aflat este faptul că presiunea societății de a fi căsătorit și cu un copil la 30 de ani este aceeași, indiferent că ești în România sau în Portugalia. În cele 3 zile nu am schimbat doar opinii despre drepturile omului și despre discursurile instigatoare la ură, ci am ajuns să ne cunoaștem și să povestim despre obiceiurile și diferențele fiecărui popor.

upload.jpeg

Prin workshopuri și prin discuții am conștientizat că discriminarea este pe mai multe nivele și pe mai mulți piloni, că avem stereotipuri de care nu scăpăm, însă pe care le putem conștientiza pentru a ne comporta cu fiecare om în parte corect indiferent de vârstă, sex, religie, culoare, disabilitate sau orientare sexuală. 

upload.jpeg

Este trist, că în ciuda faptului că ne considerăm civilizați și am ajuns la un nivel superior, în continuare ne facem alegerile pe baza stereotipurilor dictate de societate. Astfel, încât este în continuare nevoie de conștientizare și de educație pentru a avea o lume mai bună. Mai ales, că inclusă în educație - acceptarea a fiecăruia ca individ - ar face totul mai ușor și lucrurile ar fi mai frumoase, indiferent unde ai merge în lume. Dar lucrurile nu sunt ușoare, și orice discurs care instigă la discriminare sau la violență, trebuie contracarat cu articole sau discursuri care să îi facă pe oameni să înțeleagă că toți suntem egali și toți avem aceleași drepturi pe această planetă.

În cele 3 zile, ne-am jucat asta pentru că, prin joacă indiferent de vârsta pe care o ai, înveți sau înțelegi lucrurile cel mai ușor. Spre exemplu tunci când am vorbit despre stereotipuri, ne-am împărțiț în fete și băieți, fiecare trebuia să scrie despre cealaltă tabără. Ceea ce au gândit fetele bazându-se pe vorbele din popor, poți vedea extrem de bine mai jos, în reprezentarea mea grafică a celor spuse de grup, băieții au spus despre noi că suntem sensibile, nehotărâte, frumoase etc. Apoi, prin discuții ne-am dat seama că pentru o mai bună înțelegere aranjăm lucrurile în cutii, așa cum ne-a învățat societatea și așa cum am crescut - bărbații sunt încăpățânați, femeile sunt sensibile și lista continuă. Facem acest lucru pentru că așa ne e mai simplu să înțelegem lucrurile. Însă conștientizând (și crede-mă că inclusiv glumele pe care le făceam erau bazate pe catalogare - sexist, stereotip etc ;)) este mai simplu să te comporți fără a jigni pe nimeni cu acțiunile sau cuvintele tale.

În Relații Publice înveți că trebuie să analizezi seminificația fiecărui cuvânt și felul în care acestea influențează percepția celor care citesc ceea ce tu ai scris. Dacă era nevoie să mi se amintească de acest lucru, asta a făcut workshopul - mi-a readus în conștient puterea pe care fiecare literă o are în momentul în care alegem, ca alături de alte surate, aceasta să formeze cuvânt și că de multe ori, deși poate nu conștientizăm, fiecare cuvânt pe care noi îl lăsăm să iasă, pe hârtie sau pe care îl verbalizăm, poate fi o armă. Așa cum, atunci când prietenii tăi vin pentru a plânge pe umărul tău pentru că știu că la tine vor găsi expresii care să le aline durerea, în același fel anumite sintagme pe care alegi să le arunci, de multe ori cu neștiință de cauză, în aer - dezvoltă, scot la iveală sau accentuează răni.

 Aceștia am fost :)

Aceștia am fost :)

După aceste trei zile, mi-am dat seama că a fi activistă pentru o lume mai bună este un lucru pe care îl faci zi de zi și care face parte din tine. Am făcut cunoștință cu ONG-uri care au campanii care de care mai interesante și despre care voi vorbi în viitor ;) în articole dedicate. 

Am rămas cu o idee principală - într-o lume în care instigarea la ură, la neacceptare, la rasism este un fel de a fi și este propagat inclusiv de mass-media - e nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi, zi de zi, pentru a dezvolta o lume frumoasă și incluzivă. Prin cuvânt, prin fapte, prin campanii, prin muzică, desen sau cu o mână întinsă la nevoie poți face diferența.

Alege să faci o lume, în care copiii tăi să crească mândri, încrezători și frumoși, dar mai ales să fie parte dintr-o lume în care vor putea spune oricui cine sunt și ce îi definește fără teama de a fi huliți, loviți, privați de libertate sau omorâți pentru asta.

Fii cuvântul care oprește ura!

Workshop la Tuşnad

Zilele acestea, sunt la Tușnad pentru un workshop care are ca subiect #NoHateSpeech. Am câștigat prezența în acest weekend prelungit scriind articolul acesta, pentru o campanie Blogal Initiative și Fondul ONG.  Am parte, pe lângă un schimb extraordinar de experiență între bloggeri din mai multe țări care scriu deja despre drepturile omului și de filme și surse extrem de interesante pe diverse subiecte.

upload.jpeg

Într-un cadru de vis, în inima Harghitei la Băile Tușnad am ajuns după 4 ore de mers cu autocarul. Am trecut pe lângă cariera de piatră de la Bixad, localitate unde, în urmă cu ceva ani, mi-am rupt una bucată menisc devenind irecuperabilă și foarte operabilă. Ne-am cazat într-un hotel frumos și cald (foarte cald) numit O3Zone (un joc extrem de interesant de branding ;)). Aici, în ciuda faptului că se vorbește limba maghiară și pare că ești în altă țară, ni se răspunde extrem de politicos la fiecare întrebare pusă în limba română. 

Și, pentru că am venit aici cu un scop, am intrat în pâine imediat după prânz :). Am făcut cunoștință, ne-am prezentat blog-urile și am început să vorbim despre incluziune, libertatea de exprimare și stereotipurile - cu felul în care acestea se formează și se tranformă. Am dezbătut mult pe subiectul Piramida Urii a celor de la Liga Anti-Defăimare (2005) și despre cât de ușor poți trece linia de demarcație între categoriile de la bază și că discursul care îndeamnă la ură poate deveni ceva ce împinge oamenii să meargă de la bază la vârf.

Am încheiat sesiunea cu o serie de filmulețe care mai de care mai interesante, precum cel de care îți vorbeam anul trecut aici - Like a Girl sau cel făcut de Amnesty International și pe care poți să îl vizionezi, mai jos, dar mai bine Do not Watch This Film :P. 

upload.jpeg

Oratoria - o artă care se învață

Vorbesc în public de....ceva ani, însă dacă iau pauză de la exerciții, atunci când este nevoie să merg în fața unor oamenii și să am un discurs - devin „ruginită”. De ce? Pentru că este nevoie de antrenament continuu, indiferent la ce nivel de experiență ai ajuns sau câți ani ai. Există un procent pentru care arta oratoriei este naturală, însă este o gașcă care ar umple sufrageria unui bloc comunist - adică destul de mică. Restul însă avem nevoie să exersăm. Iar asta începe cu un pas în față.

Un proiect căruia îi răspund afirmativ la fiecare invitație este Oratorica. Bazat pe necesitatea de dezvoltare personală a tinerilor studenți, acesta are ca scop scoaterea din zona de confort a celor care acceptă provocarea de a petrece mai multe weekend-uri investind în ei. În spate, există o echipă extrem de inimoasă, care an de an, învață de la cei din anul anterior - cel mai simplu mod de a face ca fiecare ediție să fie o experiență frumoasă pentru participanți - se comunică atunci când se predă ștafeta, se păstrează doar lucrurile bune și se învață din cele mai puțin bune. ASCIG  este Asociația Studenților de la Contabilitate Informatică și Gestiune, proiectul însă se adresează oricărui student din București. Din 2012, când am acceptat pentru prima oară invitația PM-ului de atunci al Proiectului, Vlad, fac parte dintre cei care îi fac pe studenți să își dea seama că îi ține papagalul :). Trainingurile și workshop-uri îmi aduc, an de an, în față peste 150 de tineri . Anul acesta am avut oportunitatea de a fi facilitator a 3 dintre sesiunile „Vedetă pentru 5 minute”, dar și trainer a două dintre sesiunile de „Public Speaking”.

Mai urmează, în luna aprilie alte workshopuri - ultimele din proiectul anului acesta - sesiunea a doua a „Vedetă pentru 5 minute” - în care studenții care au parcurs proiectul, vor aplica tot ce au învățat în ultima lună, unde voi fi facilitator, din nou :) :P.

Ce am învățat din cele două weekenduri? Atmosfera dictează și atunci când este una plăcută, oamenii lasă la o parte sechelele unui sistem care nu încurajează vorbitul în public. Am văzut tineri paralizați de frică, cu buzele vinete și albi la față când au trebuit să meargă în fața colegilor de workshop pentru a se prezenta. Am văzut fete, cărora le tremurau genunchii vizibil însă cu toate astea, în ambele cazuri, au pășit în față! Dar, mai ales, am văzut curaj și dezvăluiri - pentru că fiecare a adus în față o poveste personală, a dezvăluit o mică bucățică din ceea ce îl face un întreg. Și pentru asta toți merită aplauze. Au participat la jocuri, au fost încântați de echipe și să fie parte din experimente - iar feed-back-ul lor către mine a fost pe măsură! Mi-au dat energie și mi-au readus aminte că nu există „nu pot, există doar nu vreau!” 

Acum, sunt nerăbdătoare să vină aprilie mai curând :)

Drepturile tinerilor

De mică, mi-a fost sădită sămânța voluntariatului de o mamă care a considerat că a da ceva înapoi celor din jurul tău fără a avea nici o așteptare este obligatoriu să existe în educația copilului plin de energie și încăpățânat pe care îl creștea. Așa că am început din când în când să plantez copaci, apoi m-a încurajat să merg la Cercetașii României pentru expediții de ecologizare - mi-a plăcut tare până la sosirea serii când a trebuit să dormim în cort. Și povestea mea de dragoste cu cercetașii s-a încheiat. Au urmat nenumărate organizații și campanii în care m-am implicat, și asta a făcut din mine un tânăr, apoi un adult mai responsabil.

Prin voluntariat mi-am dat seama cât de important este să fii în stare să îți argumentezi opinia, să nu îți fie teamă de a te ridica și ieși în față pentru a îți apăra drepturile. Prin Academia de Cetățenie Activă a JCI Buzău, încercăm să oferim tinerilor din oraș o platformă în care să se dezvolte, să capete încredere în ei și să dezvolte proiecte care să schimbe comunitatea din care fac parte.

Blogal Initiative și Fondul ONG din România, au o inițiativă fantastică de a promova proiecte care susțin drepturile omului. Într-o țară, în care voluntariatul și educația civică este opțională și nu se învață nici la școală nici acasă, astfel de activități trebuie lăudate și aduse în față. M-am uitat peste fiecare Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, Fondul ONG în România și privirea mi s-a oprit la COMPETENTE MEDIA PENTRU LICEENI ÎN LUPTA CONTRA DISCRIMINĂRII ȘI A DISCURSULUI INCITATOR LA URA ÎN MASS-MEDIA realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent

Mass-media din ziua de azi, indiferent că vorbim de televiziuni, posturi de radio sau ziare susțin non-valori iar exemplele oferite duc către degradarea umană, a femei și intoleranța față de ceea ce nu este silicontat, slab, blond și heteroxesual. Aceste exemple, aduse într-o unitate școlară în care opinia profesorului primează în fața celei avute de elev, duce la frustrări. Avem un sistem de învățământ care timp de 12 ani, îți dă palme peste gură și îți spune să taci. Speri că odată ajuns la facultate lucrurile se vor schimba, însă ajungi în anul I și fosile îți spun că tu ești studentul X - că nu ai făcut nimic demn care să te recomande de a te prezenta cu prenumele și apoi cu numele. Și....cum ai putea crește cu încredere în tine, cum ai putea să te prezinți cu mândrie oricând ți se cere să pășești în față și cum ai putea să fii gata oricând să îți argumentezi opinia când nu ești conform standardelor prezentate de televiziuni, radiouri sau ziare, iar toată viața ai auzit: „Vorbești când îți dau eu voie!”.

Principalul hop peste care trebuie să trec când vine vorba de un training cu studenții este de a le da încredere să pășească în față, fără teama de a fi judecați sau criticați. Îmi dau seama că dacă a veni în fața a 40 de colegi și a vorbi despre pasiunea ta este dificil, să ieși din dulap și să spui că ai alte orientări sexuale sau alte preferințe spirituale pare imposibil de-a dreptul! De ce? Pentru că nu avem toleranță, dacă lucrurile nu se încadrează în ceea ce societatea consideră normal - judecăm, aruncăm cu pietre, ascundem sub covor.  Acasă, la școală, apoi mai târziu în liceu sau în facultate. De ce? Pentru că așa suntem învățați.

Ei bine, cred că este momentul să învățăm copii și altceva! Să îi învățăm că este în regulă să ai alte opinii politice, orientări sexuale sau să nu crezi în Dumnezeu pentru că știința îți explică totul. Și dacă acasă nu se predau aceste lecții de viață, poate e cazul să le predea societatea civilă prin voluntari, oameni care vin și împărtășesc povestea sau învățămintele celor tineri și aflați la răscruce.

Acum 4 ani, în cadrul unui proiect studențesc - unul dintre participanți a venit la mine și mi-a vorbit despre orientarea lui sexuală, despre chinul său, despre faptul că nimeni nu îl înțelege sau acceptă. Mi s-a rupt inima pentru acel tânăr, care a ales să îmi spună cel mai adânc secret al lui pentru faptul că atunci când îi tremurau buzele, ochii îi erau în lacrimi și fața îi era albă doar pentru că era nevoie să prezinte un proiect, eu m-am dus lângă el, l-am luat de mână și i-am zis că putem împărți emoțiile. Că și mie îmi e frică de vorbitul în public, că și mie îmi tremură genunchii, că am fond de ten pentru a ascunde cât de albă de frică sunt de fapt când vin și vorbesc despre emoții și oratorie, am mai adăugat că îmi plac pantalonii lui. Pantaloni pe care își ștergea mâinile transpirate și tremurătoare. La finalul workshopului, cu ochii plecați m-a abordat și mi-a spus că „Sunteți singura care nu m-a judecat!” apoi povestea a venit natural. Orice sfat aș fi încercat să îi dau știam că societatea, familia, colegii sunt duri. Ne mai vedem ocazional, el își ascunde adevărata fire, însă ne îmbrățișăm și simt cum cum pare că vrea să ia putere de la mine pentru a țipă la toată lumea secretul lui. Încă nu...poate cândva.

Sper că prin tineret, prin proiecte dese și prin educație pornită însă din școala primară, astfel de drame să înceteze și dreptul la fericire să vină natural, fără judecăți de valoare. Pentru că în fond, ce ne face pe noi îndreptățiți să judecăm pe cineva? Cu ce sunt alegerile mele mai bune decât ale vecinului? Și de ce m-ar interesa alegerile lui? Lumea ar fi mai bună dacă ne-am dori ca oamenii să fie fericiți, și atât timp cât fericirea lor nu este câștigată prin nefericirea ta, ar trebui să încurajezi acest demers.

Susține astfel de demersuri și fii parte din schimbare, încurajează tinerii să aibă încredere în opiniile lor, să și le susțină și mai ales, spune-le că sunt perfecți!

Sursă foto: pixabay.com

Sursă foto pixabay.com

Conferință prezidențială

Și, am ajuns acasă! A fost un weekend lung, dar frumos. Drumul m-a purtat zilele acestea în inima Olteniei - la Craiova. Unde echipa locală JCI a pregătit un întreg weekend de activități și seminarii pentru președinții celor 9 orașe, din România, în care cea mai mare organizație non-guvernamentală din lume dezvoltă impact pozitiv.

Am vorbit despre provocări, am râs, am găsit soluții, am legat prietenii sau le-am reconfirmat, am vorbit despre strategii și viitor. Ca lideri ai unei organizații de acest nivel, trebuie să fim în primul rând, noi modele pentru echipele noastre. Asta înseamnă că trebuie să fii primul care se implică, să fii mereu alături de echipa ta și să știi când să lauzi și când să critici. Dar, cel mai important trebuie să înțelegi că fără echipă, liderul nu își are rostul. 

O vizită în Craiova nu avea cum să se întâmple fără a da „check-in” și la Planetarium. Așa că noi - toată gașca - am profitat și am vizitat Muzeul Științelor Naturale care găzduiește zona dedicată spațiului. Iar ce am găsit aici, m-a vrăjit din cale afară :)

Hai la Craiova să privim cerul! :)
 

Toastmasters Elite

La ora actuală pentru cei care au experiență pe zona de vorbit în public nu prea există locuri unde să exerseze mușhiul vorbirii, cel puțin dacă vorbim de București. Motiv pentru care, încă de anul trecut, am decis să mă alătur celor de la Toastmasters. Deși, am mai cochetat cu asta, niciodată nu am luat decizia finală și irevocabilă de a mă alătura organizației.

Toastmasters (TM) este la nivel internațional, cea mai mare comunitate dedicată vorbitului în public și leadershipului. Cu o istorie de 90 de ani, programul se învață prin exercițiu și prin asumarea de roluri în educația celorlalți membri ai clubului.  Pe baza a două manuale: Comunicare și Leadership, îți poți face, în ritmul tău dezvoltarea. În primul manual, pe baza căruia tu livrezi discursuri - primești evaluări și ai de urmărit respectarea unor anumite reguli, pentru a putea avansa. Cel de al doilea, în care tu îți asumi roluri, te ajută să îți dezvolți abilitățile de leader prin asumarea și ducerea la bun sfârșit, cu sârguință, a postului asumat. Un alt avantaj al apartenenței la acest club este faptul că poți participa la multe concursuri de vorbit în public - atât la nivel local, cât și național sau internațional.

Acum revenind la povestea mea, am acceptat provocarea de a mă alătura unui club care abia pornește la drum: Toastmasters Elite. Aici voi ocupa, timp de un an, rolul de Vicepreședinte de Educație (VPE) al clubului  și voi fi responsabilă cu dezvoltarea membrilor prin urmărirea traictoriei fiecăruia, pentru ca la final de an, orice membru TME să își fi atins ținta personală.

Și pentru a fi un VPE bun trebuie să mă școlesc așa că...duminică am fost toată ziua la un antrenament intensiv dedicat ofițerilor TM. Prima parte a zilei am discutat rolurile și ce așteptări există de la fiecare în parte, ca apoi pentru partea a doua să ne concentrăm pe mentorat și pe îmbunătățirea abilităților de orator cu ajutorul unui trainer fantastic, membru Toastmasters Oradea: Mihaela Tatu.

De la dicție la respirație, de la vocea din cap la cea de seducător, de la claritatea cuvintelor rostite la modulațiile vocii - toate au fost acoperite în mai multe ore de o femeie energică, plină de povești și de la care am avut enorm de învățat. Abia aștept acum să le pun în practică :D, mai ales că urmează o nouă ediție a proiectului Oratorica unde, pentru al patrulea an, voi fi trainer :)

Dacă până aici ți-am trezit interesul, despre ce înseamnă un club de vorbit în public, te aștept pe 3 martie la Connect Hub, începând cu ora 7 la un eveniment fantastic unde toate cele 5 clubului care există la acest moment în București își vor prezenta activitatea.

Lucrurile bune vin dacă le aștepți în ONG!

După ani de corporații sau alte firme mai mici sau mai mari, trendul oamenilor este de a merge spre ONG-uri. Din această categorie de „Schimbători de carieră”, sau cum le place britaniclor să spună „Career shifters”, mă număr și eu. 

Deși, tehnic, am mulți ani de ONG în spate, aceștia au fost petrecuți în sistem de voluntariat: de la asociațiile studențești, la centrele pentru copiii până la organizațiile pentru tineri activi, totul a fost din suflet pentru suflete. După ani în bănci și consultanță, a venit rândul ONG-ului să mă primească în casă, de data aceasta și cu un ștat de plată aferent. Voluntariatul, a treia mare pasiune după Smart și Desen, și-a pus amprenta pe felul meu de a fi, de a gândi și de a relaționa cu cei din jurul meu. Așa că a merge să lucrez pentru o organizație non-guvernamentală era un pas care trebuia făcut.

Și ce ocazie poate fi mai potrivită să își faci site decât o schimbare în carieră? Așa că, îmi mut locul de joacă, aici :) cu bune și cu rele. Sub categoria ONG vei găsi articole despre ce înseamnă această lume, prin prisma ochiilor mei - de la JCI la One.org, de la asociațiile studențești la grupurile de suport pentru victime.

Este o călătorie frumoasă!

Clujul in training

Când vine vorba despre implicarea în JCI, sunt două avantaje de netăgăduit: accesul la o rețea internațională de contacte și orele de training, cu ajutorul cărora înveți despre organizație, de la identitate până la cum să analizezi impactul proiectelor tale.

În weekendul ce tocmai s-a încheiat am făcut o vizită la Cluj. Am ajuns aici, la invitația colegilor din JCI Cluj cărora le-am livrat primele 4 ore de training oficial din România pentru anul 2015. JCI Achieve este un training dedicat membrilor și potențialilor membrii - în care li se explică misiunea, viziunea și valorile organizației. Participanții la training sunt ghidați într-o călătorie în care se fac paralele între valorile personale și valorile JCI.

A doua zi, un pic pe grabă (mă aștepta lungul drum spre București), le-am reamintit pentru unii sau introdus câteva din regulile de bază în vorbitul în public pentru alții.  Facilitarea grafică a făcut, din nou, furori :). Continui să spun că, indiferent de vârsta participanților, reprezentarea vizuală a conceptelor explicate în training sunt de impact și au șansa de a fi mai ușor memorate. Poate părea o joacă, însă marea majoritate rețin mai repede un desen, o imagine, lucruri culorate, față de număr mult mai mic care preferă doar verbalul.

Dacă nu ai participat la nici un training care folosește reprezentarea vizuală te invit cu drag, oricând, să iei loc în sala mea :) Și, dacă te întrebi ce caută poza cu pianul - ei bine, acesta a fost asistentul meu întunecat și cuminte :)

IMAG1896.jpg

Pe spatele șervețelului se află designul unui om de publicitate

An de an, BookLand este un eveniment care aduce în fața tinerilor - oameni și cărți. Știu evenimentul de ceva vreme, iar anul acesta am primit cu dragă inimă invitația de a vorbi tinerilor buzoieni. 

Caravana BookLand a adus timp de o săptămână la Buzău vorbitori din diverse domenii: inginerie, antreprenoriat, teatru, fotografie sau marketing. Alături de mine, care am spart gheața  în prima zi a caravanei au urcat pe scenă, în zilele următoare și colegii mei din JCI Buzău, Liviu Vasilescu (marți) și Silviu Dragomir (miercuri). 

Am împărțit scena cu un muzician pasionat de IT - Razvan care, este de asemenea, toboșar la Patru Betze și Florin Lungu - un fotograf pasionat de pălării. Firul roșu al evenimentul era următorul: timp de 45 de minute cei care urcau pe scenă, împărtășeau tinerilor prezenți în holul mare al Bibliotecii Județeană Vasile Voiculescu povești despre viață, despre pasiuni și vorbeau despre cărți care le-au marcat viața. Totul cu scopul ca tinerii să își găsească mentori sau idoli de la care să aibă ce învăța, uitând de cei de carton care sunt prezenți mereu la televizor și în revistele de scandal.

Încărcată cu 3 cărți care mi-au ajuns la inimă, însoțită de colegi și cu roll-up-ul JCI Buzău m-am pornit pe o vremea frumoasă de toamnă către centrul orașului Buzău. Ca la orice eveniment la care particip, am mers fără așteptăro - asta pentru a fi deschisă la tot ce pot învăța dar și pentru a evita o dezamăgire în cazul în care așteptările mele sunt peste puterile organizatorilor. Sala s-a umplut, fiind singura fată, aveam să vorbesc a doua, după Răzvan, care a vorbit despre muzică, fizică, IT.

Așa s-a văzut de sus sala și divina de mine :) 

Acum să vă spun cum s-a văzut de la mine, care am vorbit cu o sală plină în majoritate de elevi de clasa a IX-a și de la care am primit (după mai multe insistențe) un singur răspuns când i-am rugat să îmi spună câteva titluri ale ultimelor cărți citite - mi-a fost indicat Oscar și Tanti Roz - carte pe care eu, cu tristețe, nici măcar nu am răsfoit-o. 

Dur public! Și a făcut dificilă introducera în discuție a cărțiilor pe care le adusesem cu mine: D. Roam - Pe spatele șervețelului, D. Ogilvy - Confesiunile unui om de publicitate și K. Rashid - Design Your Life. Recunosc, că aici au intrat în scenă anii de antrenament în ceea ce privește vorbitul în public. Am țesut o poveste despre experiența mea, prin care ca o ancoră am aruncat, ici și colo și câte una din cărți.

Deși, la final au aplaudat și au venit să facem poze, cumva am rămas cu un gust amar asupra generației tinere - care cu excepții pe care le poți număra pe degete - sunt un viitor gri. Nu sunt entuziaști, nu sunt pasionați de nimic și cred că au toate răspunsurile pe facebook sau alte rețele sociale, motiv pentru care a citi o carte a devenit o decadență, o rușine. Îmi pare rău pentru cei care nu vor descoperi ce înseamnă 20.000 leghe sub mări sau misterul Morii cu Noroc. În rest, noi să fim sănătoși și inspirați! :)